10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportNaicu: Mergem să câștigăm la Bălești!

Naicu: Mergem să câștigăm la Bălești!

CSO Filiași se simte pregătită pentru debutul în noul sezon al Ligii a III-a, seria 4. Gruparea doljeană are „motoarele turate“ încă de la începutul săptămânii, pentru că marți ar fi trebuit să întâlnească în Cupa României pe AS Milcov, dar formația din Olt s-a retras din competițiile FRF. Pe lângă avantajul calificării în turul trei fără să transpire, CSO Filiași a profitat și a obținut semnăturile a trei dintre cei mai buni jucători, în speță Cristi Preda, Florin Tudor și Ionuț Dinu.
„Noi ne pregătisem să jucăm meciul de Cupă, dar, din păcate, nu s-a mai ținut din pricina retragerii formației din Slatina. Știu ce înseamnă să nu fie bani la acest nivel și chiar regret că AS Milcov s-a retras. Este păcat pentru băieții care sunt acolo și care au muncit pentru promovare, dar asta este viața. Pe noi ne-a avantajat din două puncte de vedere retragerea lor. În primul rând, pentru că am trecut într-o fază superioară și apoi că am mai luat niște jucători buni de acolo, care sper să ne ajute în noul sezon. Este vorba despre fundașul Cristi Preda, căpitanul Tudor, mijlocaș central, și Dinu, un atacant“, a explicat antrenorul Victor Naicu (foto).

„Îmi doresc o clasare mult mai bună decât locul șase“

CSO Filiași debutează sâmbătă, de la ora 18.00, în Gorj, în compania nou promovatei Internațional Bălești, gruparea cu care a remizat, 0-0, într-un joc amical disputat luna trecută. „Începe campionatul și am mai spus că din punct de vedere al programărilor nu suntem prea fericiți, pentru că în trei etape jucăm două în deplasare și într-una stăm, dar vom vedea ce ne oferă competiția în momentul în care vom începe. Mergem să câștigăm la Bălești, pentru că avem o echipă mai bună decât a lor, fiind în discuție o nou promovată. Nu o să fie un meci ușor, pentru că știți cum sunt jocurile în deplasare, apare și entuziasmul lor, spectatorii vor pune presiune, dar îmi doresc să pornim bine“, a menționat Naicu.
Întrebat despre obiectiv, Victor Naicu a punctat că echipa sa este capabilă să termine în primele șase poziții dacă jucătorii cei noi se vor integra rapid și nu vor fi pierdute multe puncte: „Îmi doresc o clasare mult mai bună decât locul șase, dar să vedem cum se integrează și cei nou-veniți. Dacă începutul va fi bun putem avea speranțe pentru ce urmează“.
Pentru jocul de la Bălești, Victor Naicu nu va putea conta pe Dănuț Stancu, accidentat, în timp ce Cosmin Calu este incert.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS