12.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal / Alb-albaştrii luptă la Ovidiu să ţină Viitorul în spate

Fotbal / Alb-albaştrii luptă la Ovidiu să ţină Viitorul în spate

CS Universitate Craiova întâlneşte sâmbătă, de la ora 20.30, la Ovidiu – Constanţa, pe FC Viitorul, în etapa a 19-a din Liga I. Acest joc este foarte important în configuraţia clasamentului, duelându-se ocupantele locurilor doi şi trei, echipe care au acelaşi număr de puncte şi care au etalat cel mai bun fotbal în acest sezon.

„La Viitorul toată echipa este bună. Are un joc frumos, modern, cu tehnică în regim de viteză şi vom avea alt gen de probleme, nu din punct de vedere al durităţii sau al luptelor la nivel fizic cum s-a întâmplat cu Timişoara, ci al luptelor tehnico-tactice“, a explicat antrenorul Craiovei, Gheorghe Mulțescu.

„Va fi un meci foarte greu, pentru că drumul este lung până acolo, nu avem nici două zile de pauză, în timp ce ei au jucat şi cu o zi mai devreme decât noi şi pornesc cu un mic atu. Noi trebuie să mergem încrezători la Constanţa. Dacă vom juca aşa cum am făcut-o cu Timişoara, şi suntem la fel de mobilizaţi, nu cred că vom avea probleme“, a subliniat căpitanul Bogdan Vătăjelu.

Partida de la Ovidiu va fi arbitrată de Radu Petrescu (Bucureşti), ajutat de asistenţii Mircea Grigoriu (Bucureşti) şi Sebastian Gheorghe (Suceava) şi de „rezerva” Iulian Dima (Bucureşti). Observator pentru arbitraj a fost desemnat Marian Dorobanţu (Buzău), iar pentru joc Ion Căţoi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS