10.6 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportBurleanu vrea să aducă naționala pe noul „Oblemenco“

Burleanu vrea să aducă naționala pe noul „Oblemenco“

Președintele FRF, Răzvan Burleanu (foto dreapta)
Președintele FRF, Răzvan Burleanu (foto dreapta)

Președintele FRF, Răzvan Burleanu, însoțit de Gheorghiță Geolgău, Felix Grigore și alți reprezentanți ai forului au vizitat ieri noul stadion al Băniei. Reprezentanții federației au dorit să vadă stadiul lucrărilor pentru că își doresc să aducă naționala României să susțină meciurile cu Armenia (1 septembrie 2017) și Kazah­stan (5 octombrie), din preliminariile CM din 2018, iar pentru asta trebuie să anunțe FIFA din timp.
După ce a făcut un scurt tur, Răzvan Burleanu s-a declarat impresionat de noul „templu“ al fotbalului craiovean.
„Motivul vizitei mele aici este să putem folosi stadionul în luna septembrie sau octombrie, deci să putem să jucăm cu Armenia sau Kazah­stan. Cunoașteți abordarea noastră ca echipa națională să meargă în țară, acolo unde infrastructura permite și chiar cred că acest stadion va fi admirabil, așa cum este și parcursul echipei de azi și al construcției. Sincer, nu mă așteptam să se miște atât de repede. Avem mare nevoie de infrastructură. Noi tragem speranța ca meciul cu Danemarca să se poată juca cu spectatori, de aceea nu insistăm în momentul de față să punem o presiune pentru meciul din luna martie. E foarte dificil să «lucrăm» cu luna martie. Dacă se joacă fără spectatori, atunci să se rămână în București, pe Arena Națională“, a explicat Burleanu, menționând că și-ar fi dorit ca echipa națională să inaugureze noul „Oblemenco“: „Mi-aș fi dorit ca echipa națională să vină la inaugurare, pentru că știu cât de înfocați sunt suporterii din Oltenia, dar calendarul nu ne permite să aranjăm acest lucru. Ce echipă va veni să inaugureze stadionul rămâne decizia clubului și a autorităților locale“.
Burleanu a apreciat și forma sportivă a CS Universitatea, considerând că poate spera la titlul de campioană în acest sezon: „Sigur că echipa Craiovei poate face față în lupta pentru titlu cu Steaua, dovadă fiind și clasamentul. Ați fost la un pas, la o victorie cu Astra, de primul loc, și în același timp văd jucători tineri talentați aici, fotbaliști care știu că sunt sub supravegherea domnului Christoph Daum. Sunt sigur că aceștia vor reprezenta variante de bază pentru echipa națională în viitor, și mă refer la Vătăjelu, Ivan. Orice meci pe care CS Universitatea îl va juca pe noul stadion cred că va fi cu casa închisă“.

Constructorul promite că va fi gata la timp

Întrebat când va putea susține CS Universitatea Craiova meciuri pe noul stadion, reprezentantul firmei care execută construcția a dat asigurări că alb-albaștrii pot juca încă din aprilie pe modernul „Oblemenco“.
„Anul viitor, în martie, cu siguranță va fi gata cu tot cu gazon. 100% va fi gata și se va putea juca pe el fără nici un fel de problemă. Aveți garanția cuvântului nostru. Noi, astăzi, nu avem nici un fel de motiv să se întâmple ceva ca să ne întârzie. 100% vor putea să joace în play-off, în aprilie, pe noul stadion“, a declarat reprezentantul constructorului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS