9.5 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportDoar cu Antal nu vine victoria

Doar cu Antal nu vine victoria

Liviu Antal a avut două execuţii perfecte cu capul, dar punctele s-au împărţit cu Timişoara (FOTO: panduriics.ro)
Liviu Antal a avut două execuţii perfecte cu capul, dar punctele s-au împărţit cu Timişoara (FOTO: panduriics.ro)

Formaţia Pandurii Târ­gu Jiu a remizat, scor 2-2, în partida disputată vineri seară, pe stadionul „Municipal“ din Severin, în compania echipei ACS Poli Timişoara, contând pentru etapa a 16-a din Liga I. Golurile gorjenilor au fost marcate de Liviu Antal (’37, ’54), primul după un assist al lui Pârcălabu, iar al doilea după o pasă a lui Hlistei. Replica bănăţenilor a venit prin Popovici (’16) şi Doman (’60 – penalti).
Pandurii: Stanca – Pleaşcă, Mrzljak, Vasiljevic, Trocan (’77, Pirtea) – Sânmărtean, Răuţă – Hlistei (’83, Brânzan), Voiculeţ, Pârcălabu (’90+1, Dodoi) – Antal. Antrenor: Petre Grigoraş.
Timişoara: Straton – Străuţ, Bocşan, Cânu (’73, Şeroni), Novak – Croitoru – Artean, Bărbuţ, Llorente, Doman (’80, Mailat) – Popovici (’66, Drăghici). Antrenor: Ionuţ Popa.
Cartonaşe galbene: Pârcălabu, Voiculeţ, Răuţă / Bărbuţ, Novak, Llorente, Artean.
Au arbitrat: Marius Avram – Iulian Radu, Vlad Bârleanu; Florin Mazilu.
Grigoraș: Am reușit să încropim o echipă

Antrenorul echipei Pan­­durii Târgu Jiu, Petre Gri­goraș, a fost împăcat cu remiza înregistrată, punctând că, dacă nu se destrăma lotul, cu siguranță gorjenii s-ar fi calificat în play-off.
„Eram supărat la sfârșit pentru că eu consider că meritam mai mult. Cu toate frământările, am reușit să încropim o echipă. Sunt câțiva jucători valoroși care au rămas cu noi, în rest jucători tineri, de la echipa a doua. În ultima lună nu ne-am antrenat la un nivel mare și de aici și rezultatele… Dar azi (vineri – n.r.) am făcut un meci mai bun. Dacă rămâneam aceeași echipă de la început și nu erau probleme, sunt convins că ne calificam în play-off. Acum, în situația asta, putem spera doar să adunăm puncte pentru play-off. Nu sunt de condamnat nici jucătorii care nu au acceptat propunerea conducerii. Eu mă voi ține de cuvânt și rămân măcar până în iarnă orice ar fi, nu mor încă o lună“, a declarat Petre Grigoraș, la Dolce Sport.
La rândul său, principala „gură de tun“ a pandurilor, Liviu Antal, își dorește să se ajungă la un numitor comun cu mai-marii clubului și să revină rapid la treabă jucătorii care se antrenează separat de când nu au fost de acord cu reducerea salarială: „Mă bucur că am înscris și mă bucur pentru acest punct. În vestiar am rămas cu jumătate de echipă, ceea ce nu e normal. Mi se pare normal să ne antrenăm toți la un loc. Conducerea a luat decizia să se antreneze separat cei care nu au acceptat. Sperăm să se răzgândească. E o situație grea în care nu sunt prea multe de spus. Nu mi se pare normal să se reducă salariile atât de mult. Dar dacă asta e politica clubului… Chiar dacă mulți dintre noi vom pleca, noi ne dorim ca acest club să continue în Liga I“.
Cătălin Hlistei, unul dintre tinerii propuși pentru viitor, a declarat că se bucură de rezultatul cu Timișoara: „Ne bucurăm pentru egal, dar cred că meritam toate punctele“.

Ionuț Popa, tot cu glumele

Tehnicianul firmației ACS Poli Timișoara, Ionuț Popa, a făcut analiza jocului într-un stil propriu, glumind pe seama lui Liviu Antal: „Pandurii a arătat și azi (vineri – n.r.) că are o echipă bună. Sunt câțiva jucători pe care orice echipă și-i dorește, în frunte cu acest fotbalist teribil, Sânmărtean. Cred că trebuie să ne mulțumim cu acest punct. Dacă mă întâlneam acum la vestiare cu Antal, l-aș fi bătut. A avut curajul să dea două goluri cu capul dintre fundașii mei centrali. Dar ce să fac, pe fundașii mei i-am certat, pe el nu”.
Jucătorii bănățeni consideră că punctul obținut la Severin este binevenit:
„Este un punct câștigat. Ne așteptam să fie un meci greu indiferent de problemele pe care le aveau cei de la Pandurii. Suntem mulțumiți cu acest punct. E foarte dificil să pleci cu minus în clasament. Mai ales că se poate termina campionatul și să nu le primim. Dar noi așteptăm punctele de la TAS”, a spus Alexandru Popovici.
„Nu e vina noastră că la acest meci aveam zero în clasament. Trebuie să vedem și partea plină a paharului, am luat un punct aici, cu o echipă cu fotbaliști care au spus un cuvânt greu în fotbalul nostru”, a comentat portarul Cătălin Straton.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS