11.7 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportAurelia Brădeanu se retrage din echipa naţională după Trofeul Carpaţi

Aurelia Brădeanu se retrage din echipa naţională după Trofeul Carpaţi

Aurelia Brădeanu
Aurelia Brădeanu

Trofeul Carpaţi, care se va disputa pe 26 şi 27 noiembrie la Cluj Napoca, va fi ultima competiţie majoră pentru Aurelia Brădeanu, handbalista ajunsă la 37 de ani urmând să se retragă din echipa naţională, înaintea Campionatului European de luna viitoare, informează Mediafax.

Ajunsă la 37 de ani, actuala jucătoare de la CSM Bucureşti a anunţat după Campionatul Mondial, din decembrie 2015, unde tricolorele au cucerit medalia de bronz, că va fi ultima competiţie de acest gen la care a participat. Aurelia Brădeanu a făcut parte şi din lotul României la Jocurile Olimpice de la Rio, unde naţionala pregătită de Tomas Ryde a încheiat pe locul 9.

La Trofeul Carpați vor participa România A, România B, Olanda și Ungaria. Competiția se va desfăşura în sistem final-four și este ultima posibilitate pentru noul selecţioner Ambros Martin, de a pune la punct ultimele detalii înaintea Campionatului European din Suedia, unde naţionala României va debuta împotriva Norvegiei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS