16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăSportHandbal (f): SCM Craiova a remizat cu liderul Dunărea Brăila și a urcat pe locul trei

Handbal (f): SCM Craiova a remizat cu liderul Dunărea Brăila și a urcat pe locul trei

_DSC0079

Handbalistele de la SCM Craiova au remizat astăzi, scor 24-24 (13-15), cu Dunărea Brăila, în deplasare, în cadrul etapei a noua din Liga Națională. Au fost primele puncte pierdute de brăilence, care până acum obținuseră victorii pe linie.

Oltencele au condus pe tot parcursul meciului, dar pe final gazdele au revenit și au oprit acasă un punct, care le menține în fruntea clasamentului.

Deși în prima parte a reprizei secunde handbalistele de la SCM au condus și la cinci goluri diferență a urmat o perioadă destul de lungă de „secetă” în atac, de zece minute, timp în care gazdele au reușit să revină și să egaleze.

Cristina Zamfir, cu opt goluri, și portarii au contribuit decisiv la victoria Craiovei pe terenul unei contracandidate la locurile 1-4.

„Am dominat meciul și câteva greșeli personale, de două ori semicercul călcat și trei pase greșite, ne-au privat de cele trei puncte. Cred că este loc de mai bine în jocul echipei mele. Trebuie să gestionăm la atent partidele. Felicit fetele pentru felul cum au luptat. Este un campionat disputat, iar punctele în astfel de meciuri, între echipe care luptă la primele locuri, contează foarte mult. Îmi doresc un parcurs ascendent constant al echipei”, a spus antrenorul oltencelor, Bogdan Burcea, după meci, într-un interviu acordat TVR1.

„Pentru mine este un egal dureros, pentru că am condus mereu, dar mă bucur pentru punctul câștigat. Mi-aș dori ca în viitor să câștigăm meciurile în care conducem”, l-a completat Zamfir, care a făcut încă un meci bun.

 

În etapa viitoare, SCM Craiova, care a urcat pe locul trei, va juca în deplasare, la Corona Brașov. Meciul este programat luni, 14 noiembrie, de la ora 19.00.

Buceschi: Sunt mulțumit de rezultat

„Dacă eram un pic mai atenți la ultima fază puteam lua cele trei puncte. Am avut un handicap de cinci-șase goluri, apoi am revenit. Sunt mulțumit de rezultat, deoarece Craiova ne-a condus tot timpul. A fost un meci frumos, cu 90 la sută jucătoare din România în cele două loturi. Orice echipă putea câștiga azi. Îmi felicit elevele care s-au zbătut și au făcut față ritmului. Astfel de jocuri umplu săli și readuc handbalul unde era. Noi avem ca obiectiv locurile 1-4, fetele nu prea știau cum e să fii pe primul loc. Eu le-am zis că pentru a câștiga un campionat este nevoie de mult mai mult decât să câștigi un meci cu CSM București”, a menționat Costică Buceschi, antrenorul formației Dunărea Brăila și totodată antrenor secund al naționalei României.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS