16.2 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportCampioanele olimpice la spadă vin la Trofeul „Bachelli“ din Bănie

Campioanele olimpice la spadă vin la Trofeul „Bachelli“ din Bănie

Spadasinele campioane olimpice au fost invitate la turneul "Alfredo Bachelli"
Spadasinele campioane olimpice au fost invitate la turneul „Alfredo Bachelli”

Turneul internațional de scrimă „Alfredo Bachelli“, ajuns la ediția a șasea, se va desfășura duminică, începând cu ora 9.00, în Sala Polivalentă din Bănie.
La competiție vor lua startul aproximativ 150 de sportivi din șapte țări, cu mulți români, componenți ai loturilor naționale (cadeți, juniori, tineret și seniori). Pentru trofeu sunt așteptate să se dueleze și campioanele olimpice de la Rio, spadasinele antrenate de Dan Podeanu, dar până vineri, organizatorii, cei de la CS Universitatea Craiova și LPS „Petrache Trișcu“, nu știau care dintre fete vor răspunde invitației. Câștigătorii, la masculin și feminin, vor fi recompensați cu 1.500 de lei, sportivii de pe locul doi vor primi câte 1.000 de lei, iar cei care vor urca pe treapta a treia a podiumului vor pleca acasă cu câte 500 de lei. În plus, câștigătorii vor primi și un trofeu original, la fel ca în anii trecuți, o spadă de aproape doi metri. „Vor veni aici sportivii de elită ai României și sper că pe viitor vom obține o categorie mai înaltă, adică să fie etapă de Cupa Mondială, iar sportivii să primească puncte. Prin organizarea acestui concurs vrem să oferim șansa cât mai multora dintre spadasinii noștri să concureze în compania unor sportivi de valoare. Sperăm că la eveniment va ajunge și anul acesta președintele federației, Mihai Covaliu“, a spus Pavel Badea, directorul CS Universitatea Craiova.

Cătălin Brânduşoiu (stânga), directorul adjunct al LPS "Petrache Trişcu", Pavel Badea, directorul CS Universitatea Craiova, şi Radu Podeanu, antrenor la CS Universitatea, au vorbit despre competiţia de duminică (foto: Lucian Anghel)
Cătălin Brânduşoiu (stânga), directorul adjunct al LPS „Petrache Trişcu”, Pavel Badea, directorul CS Universitatea Craiova, şi Radu Podeanu, antrenor la CS Universitatea, au vorbit despre competiţia de duminică (foto: Lucian Anghel)

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS