12 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportCSM are director nou

CSM are director nou

Luna noiembrie a venit cu o schimbare de director la CSM Craiova. Mircea Călin a fost înlocuit de Ministerul Tineretului și Sportului cu Claudiu Ștefan, cel care a mai fost la conducerea acestei instituții. „Mie mi-a expirat contractul la sfârșitul lunii octombrie și nu a mai fost prelungit. Sunt mulțumit de ce am realizat în postura de director la CSM. Anul acesta, sportivii noștri au obținut 96 de medalii naționale și 13 internaționale. Am făcut transferuri cu nume și doream să continuu. Acum voi fi doar antrenor de atletism în club“, a spus ieri, pentru GdS, Mircea Călin.
Claudiu Ștefan a mai fost director la CSM Craiova începând cu luna octombrie a anului 2009, și a ocupat această funcție, cu o scurtă întrerupere, până în 2013. Acesta este familiarizat cu clubul, unde până în prezent a fost referent de specialitate. „De la 1 noiembrie sunt directorul clubului. Este vorba despre un interimat pe șase luni“, a spus noul conducător al unuia dintre cele mai titrate cluburi din România. Acesta are 36 de ani, este absolvent al FEFS Craiova, secția kinetoterapie și motricitate specială și are master la Facultatea de Management Financiar Contabil – secția Audit Intern în Sistemul Public și Privat (Universitatea „Spiru Haret“).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS