16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportMulțescu și Briceag știu la ce să se aștepte în Ardeal

Mulțescu și Briceag știu la ce să se aștepte în Ardeal

 

CS Universitatea Craiova a susținut ieri o conferință de presă, în care antrenorul Gigi Mulțescu și fundașul Marius Briceag au prefațat partida cu Gaz Metan Mediaș, programată sâmbătă, de la ora 18.00, în Ardeal.
Strategul grupării alb-albastre a spus că nu se gândește la titlul de campioană momentan, dar că tratează toate jocurile la victorie.
„Va fi un meci mai greu decât cu Dinamo. Gaz Metan a dus jocul de apărare aproape de perfecțiune. Se închid foarte bine, au o apărare greu de depășit. Noi mergem cu același gând: să jucăm pe atac, iar strategia este una singură – să câștigăm jocul. Victoriile aduc victorii și este bine să construiești pe ele, nu să înveți din înfrângeri. Eu nu cred în această sintagmă. Cum să nu vrem să ieșim campioni, orice antrenor sau jucător își dorește asta. Le-am inoculat ideea asta într-un colțișor al minții și băieților. Nu vedeți că jucăm fiecare meci ca pe o finală? Dar trebuie să înțelegeți că acum suntem într-o etapă intermediară, nu s-a încheiat nici măcar turul de campionat“, a spus Mulțescu, care nu va putea conta pe Madson, acesta alegându-se în meciul cu Dinamo cu o ruptură musculară și va absenta o perioadă mai mare de timp. „Nu mă interesează Mateiu. Nu vreau să-l aduc în locul lui Madson. La el e vorba despre o problemă de disciplină și iese din orice discuție“, a menționat tehnicianul.

„Vom merge să câștigăm cele trei puncte“

La rândul său, Marius Briceag a spus că se simte confortabil în flancul drept al apărării, el fiind un stângaci, și că își dorește un succes la Mediaș care să-i mențină în cursa pentru şefia Ligii I.
„Vom avea meci greu la Mediaș. Întâlnim o echipă omogenă, care stă foarte bine în apărare și care are jucători de viteză în atac. Noi, ca la fiecare joc, vom merge să câștigăm cele trei puncte, să ne consolidăm poziția în clasament. Îmi doresc să văd din nou suporterii bucuroși. În ceea ce mă privește m-am adaptat pe postul de fundaș dreapta și încerc să dau randament cât mai bun pentru echipă“, a punctat Briceag.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS