Ioana Roşca a ajuns până în finala turneului de la Barcelona
Ioana Roşca a ajuns până în finala turneului de la Barcelona
Ioana Roşca a ajuns până în finala turneului de la Barcelona

Jucătoarea craioveană de tenis Ioana Roșca a avut o săptămână excelentă. Sportiva care va împlini luna aceasta 20 de ani a fost la un pas să cucerească primul său trofeu important la senioare, fiind învinsă în finala turneului ITF de 25.000 de dolari de la Barcelona de către favorita principală, franțuzoiaca Oceane Dodin. După parcursul bun de la turneul spaniol, Ioana va urca peste 100 de locuri în clasamentul WTA, între locurile 400 și 500.

Ioana Roșca, jucătoarea craioveană de tenis care în 2014 cucerea titlul de campioană la junioare la dublu la turneul de Mare Șlem de la Roland Garros, a făcut săptămâna trecută cel mai reușit turneu al său de când a făcut pasul spre senioare. Jucătoarea care pe 20 septembrie va împlini 20 de ani a ajuns până în finala turneului ITF de 25.000 de dolari de la Barcelona (Spania), după ce venise din calificări.
Sportiva legitimată la CSM Craiova, aflată pe locul 650 WTA, a fost învinsă în lupta pentru trofeu de favorita principală a competiției, franțuzoaica Oceane Dodin (126 WTA), cu scorul de 6-3, 6-4, într-o oră și 12 minute. Totuși, Ioana nu a fost deloc dezamăgită pentru că, până în ultimul act, obținuse șapte victorii (3 în calificări, 4 pe tabloul principal), iar în unele meciuri a revenit spectaculos.
„A fost un turneu superb pentru mine, prima mea finală la un turneu de 25.000 de dolari. Am avut meciuri foarte grele, în unele am revenit de la minge de meci, dar ușor-ușor am ajuns în finală. A fost cel mai mare rezultat pe care l-am obținut la senioare. Am pierdut trofeul, dar sunt bucuroasă că am ajuns până acolo, să mă lupt pentru el“, a spus ieri sportiva pentru GdS.
Ioana a fost la un pas să nu participe la turneul din Barcelona din cauza unei probleme medicale. A strâns din dinți, pentru că a ținut neapărat să fie la acea competiție. „În principiu nu trebuia să joc la acest turneu, pentru că acum trei săptămâni am făcut ruptură fibrilară la picior și nu am știut dacă voi fi capabilă de joc pentru că două săptămâni am făcut pauză. Și am riscat, pentru că mi-am dorit să joc în Barcelona“, a completat tânăra jucătoare.

În semifinale a eliminat-o pe Laura PousTio

La turneul de la Barcelona, Ioana Roșca a trecut trei tururi de calificări, apoi pe tabloul principal le-a învins pe Andrea Gamiz (Venezuela, locul 382): 0-6, 7-6(6), 7-6(7) în turul 1, pe Paula Badosa Gibert (Spania, 263), scor 7-5, 1-0 retragere, iar în sferturile de finală a obţinut o victorie remarcabilă în fața favoritei 2, Lesley Kerkhove (Olanda, 181), scor 6-4, 6-3. În semifinale, tenismena din România a învins-o pe mult mai experimentata Laura PousTio (220 WTA), într-un meci epic de peste trei ore încheiat în trei seturi. Ioana s-a impus cu 6-3, 4-6, 7-5. Alt meci pe care nu îl va uita prea repede este cel din primul tur, când a revenit de la un set pierdut cu 6-0. A urmat șase mingi de meci salvate și două seturi în care s-a impus în tie-break.

Urmează două turnee în Portugalia

Parcursul bun la turneul din Spania i-a adus Ioanei Roșca 30 de puncte și un salt considerabil în clasamentul WTA, mai exact de pe locul 650 până undeva între locurile 400 și 500.
„Nu știu sigur pe ce loc voi urca. Abia săptămâna viitoare o să știu“, ne spune tânăra care a plecat din Spania direct în Portugalia, acolo unde va participa la două turnee de 10.000 de dolari la Ponta Delgada.
Cea mai bună clasare a sa în ierarhia WTA a fost locul 487, ocupat în 21 septembrie 2015. La dublu, Ioana se află pe locul 423, iar cea mai bună clasare a fost locul 316 (14.09.2015).
Anul acesta, craioveanca a câștigat trei turnee de 10.000 de dolari la dublu, la Galați, Antalya (Turcia) și Getxo (Spania).
Când era la junioare, cea mai bună clasare pentru sportiva de la CSM Craiova a fost locul 15 mondial.