15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportBobocel vrea medalie la Europene și calificarea la Rio

Bobocel vrea medalie la Europene și calificarea la Rio

Ancuţa Bobocel, alături de antrenorii Adrian Tudor (primul din stânga) şi Marin Istrate (Foto: Alexandru Vîrtosu)
Ancuţa Bobocel, alături de antrenorii Adrian Tudor (primul din stânga) şi Marin Istrate (Foto: Alexandru Vîrtosu)

Atleta de la CS Universitatea Craiova încheie anul cu un rezultat bun, locul cinci la Europenele de cros. Sportiva a venit ieri în Bănie și a vorbit despre obiectivele sale în 2016.

Atleta Ancuța Bobocel, legitimată la CS Universitatea Craiova, a reușit o clasare onorabilă, pe locul 5, la Campionatul European de cros, desfășurat recent la Hyeres (Franța), întrecere la care echipa feminină de senioare a țării noastre (Bobocel, Negru, Panaet, Petrea, Ghiță) a ocupat, în final, locul 6.
În Franța, Ancuța Bobocel, care a revenit abia în vară în competiție, după ce a născut, a luptat pentru o medalie, fiind devansată de olandeza de culoare Sifan Hassan, în 25’47”, medaliată cu aur, de Kate Avery (Marea Britanie), argint, în 25’55”, de Karoline Groevdal (Norvegia), bronz în 25’57”, pe locul 4 sosind irlandeza Fionnuala McCormack, în 26’. În clasamentul pe echipe, primul loc a fost ocupat de Marea Britanie, urmată de Franța, medalia de bronz revenind Irlandei.

„La Craiova mă simt acasă“

Ancuța Bobocel a poposit ieri în Bănie, împreună cu antrenorul ei, Marin Istrate, iar directorul clubului, Pavel Badea, a întâmpinat-o cu un buchet mare de flori. „Vă mulțumesc pentru frumoasele flori pe care mi le-ați oferit şi pentru primirea frumoasă. Acum, aici este casa mea, la CS Universitatea Craiova. Sunt olteancă din Severin şi sunt mândră că fac parte din acest club, mai ales că am venit de la un club rival, Dinamo, care în principiu ar fi trebuit să mă susțină mult mai mult decât aţi făcut-o dumneavoastră. Locul cinci obținut la Europenele de cros este o mare performanță pentru România. Nu am mai avut de mult la senioare un asemenea rezultat“, a spus atleta emoționată.

Medalii naționale și balcanice în 2015

„Miți“, așa cum o alintă apropiații, a avut o revenire spectaculoasă în circuit, la scurt timp după ce a devenit mama unei fetițe, Eva Maria. Clubul din Bănie i-a întins o mână de ajutor, când cei de la Dinamo București au renunțat ușor la ea. Cu o voință de fier, Ancuța a cucerit în 2015 două titluri de campioană națională, două medalii de aur și una de argint la Campionatul Balcanic, iar acum a fost aproape de podium în Franța.
„Impresionant este că Ancuța a mers cu fetița ei la Europene. A reușit să îmbine cele două activități, de sportivă de performanță și de mamă, și o felicit. Vom fi alături de ea în continuare pentru a duce la îndeplinire obiectivele pe care şi le-a propus“, a completat Badea. Severineanca de 28 de ani nu a revenit pe pistă doar ca să iasă campioană națională. Pentru 2016 are obiective clare, urmând să alerge în proba sa consacrată, 3.000 de metri obstacole. Vrea medalie la Campionatul European și să obțină calificarea la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro.
„Vreau să fiu pe podium la Europenele de la anul apoi să ajung la Rio. Să mă gândesc la medalie la Jocurile Olimpice este puțin mai complicat. Deocamdată, ne mulțumim că suntem la un nivel foarte ridicat pe plan european“, a mai spus atleta.

Selecționată în echipa Europei

Ancuța nu a intrat în vacanță. Ea a fost selecționată în echipa Europei care va participa la Great Edinburgh Cross Country Meeting din 9 ianuarie, o competiție internațională anuală la care se întrec reprezentativele de cros ale Marii Britanii, Europei și SUA, aflată la a 27-a ediție în 2016. Primul concurs a aut loc în 1988. Anul trecut, echipa Europei a terminat pe locul secund, cu 189 de puncte, după SUA – 121 de puncte, dar înaintea Marii Britanii – 223 de puncte, totalurile reprezentând suma locurilor individuale ale sportivilor.

Prima competiție fără ruși

Revenind la Campionatul European de cros, aceasta a fost prima competiție internațională la care nu au putut participa atleții ruși, aflați în stare de suspendare provizorie, până când Federația Internațională de Atletism (IAAF) va lua o decizie definitivă în scandalul de dopaj sistematic, fiind în discuție inclusiv excluderea atletismului din Rusia de la Jocurile Olimpice de anul viitor, de la Rio de Janeiro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS