10.3 C
Craiova
sâmbătă, 11 mai, 2024
Știri de ultima orăSportPerformanţă de excepţie pentru handbaliştii băileşteni

Performanţă de excepţie pentru handbaliştii băileşteni

Echipa din Băileşti este noua vicecampioană naţională
Echipa din Băileşti este noua vicecampioană naţională

Echipa masculină de handbal CSM Progresul Băileşti a câştigat ieri medalia de argint la Campionatul Naţional pentru juniori 3, de la Turda. Oltenii, coordonaţi de profesoara Ioana Lupu, au fost învinşi în finala turneului final de către CSM Bucureşti, cu scorul de 34-28. În semifinale, doljenii eliminaseră echipa gazdă, Potaissa Turda, cu scorul de 37-25.
CSM Progresul Băileşti şi CSM Bucureşti s-au întâlnit şi în grupă, iar formaţia din capitală s-a impus şi atunci, cu 32-25. Băileştenii au încheiat grupa pe locul doi. Elevii Ioanei Lupu au pierdut cu CSM Bucureşti, dar au câştigat partidele cu LPS Suceava (scor 33-27) şi CSS Odorheiu Secuiesc (42-18). Doi dintre handbaliştii băileşteni s-au numărat printre remarcaţii turneului final. Daniel Neacşu a fost desemnat cel mai bun inter stânga, iar Andrei Mitu a ieşit golgheter. Lotul echipei doljene, singura din Oltenia prezentă la turneul final, cuprinde jucătorii: Florin Coadălată, Cătălin Corlăţeanu Oprişescu, Cristian Bivolan, Andrei Mitu, Daniel Neacşu, Ştefan Coconoiu, Andrei Firţulescu, Mihai Boboc, Denis Gavrilă, Vlad Gruia, Petruţ Vulturu, Eduard Papici şi Ianis Croitoru.
„Pentru noi, această medalie de argint este foarte valoroasă. Băieţii şi antrenoarea au muncit mult şi îi felicit pentru extraordinarul rezultat. Acum trebuie să se concentreze pe şcoală, deoarece au terminat clasa a opta şi au examen“, a spus ieri Florin Duinea, directorul clubului CSM Progresul Băileşti.
Aceeaşi echipă cucerea în urmă cu doi ani medalia de bronz, dar la juniori 4.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS