5.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportSorin Cârţu: Nu mai vin jucători

Sorin Cârţu: Nu mai vin jucători

Luciano (dreapta) şi Ericson ar putea îmbrăca tricoul alb-albastru (Foto: Alexandru Vîrtosu)
Luciano (dreapta) şi Ericson ar putea îmbrăca tricoul alb-albastru (Foto: Alexandru Vîrtosu)

Directorul tehnic al CS Universitatea Craiova, Sorin Cârţu, a afirmat că este foarte puţin probabil să mai fie transferat vreun jucător în perioada următoare, lotul fiind într-o proporţie foarte mare definitivat. „Nu mai vin jucători. Mergem cu ăştia pe care-i avem. O să mai vină Nuno Rocha la echipă… Are probleme cu paşaportul de asta nu a venit încă în Antalya. I-a expirat paşaportul, trebuie să-l reînnoiască, deci el a pierdut pregătirea asta“, a spus Sorin Cârţu.
Cu toate astea, CS Universitatea Craiova testează un fotbalist argentinian, Luciano, venit în probe la recomandarea lui Brandan. „E un fotbalist foarte bun, e puţin în urmă cu pregătirea fizică, dar dacă s-ar pune la punct ne-ar putea ajuta în campionat“, a spus Brandan.
Tot în probe mai sunt Kevin şi Ericson, din Insulele Capului Verde.

Amical cu Jagiellonia

Până la bătăliile din campionat, CS Universitatea Craiova continuă seria partidelor amicale din Antalya, astăzi, de la ora 17.00, urmând să o întâlnească pe Jagiellonia Bialystock, ocupanta poziţiei a cincea din prima ligă din Polonia. Jagiellonia are în palmares o Cupă a Poloniei, cucerită în 2010, iar cea mai bună clasare s-a petrecut în 2011, când a încheiat sezonul pe locul patru.
Acesta ar fi al optulea joc de verificare susţinut în Antalya. În primul cantonament, Craiova a bifat o victorie, 3-0 cu Khazar Lankaran, un egal, 1-1 cu Genchlerbirligi, şi o înfrângere, scor 0-1 cu Anji Mahacikala. În stagiul doi, alb-albaştrii au înregistrat următoarele rezultate: 0-0 cu Pogon Szczecin, 0-0 cu Kuban Krasnodar, 1-0 cu FC Sioni Bolnisi şi 2-2 cu Shanghai East Asia. Craiova mai are de jucat cu Wisla Cracovia (Polonia, 8 februarie), Pakhtakor (Uzbekistan, 9 februarie) şi Sheriff Tiraspol (Moldova, 11 februarie).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS