13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportInjectați cu „fotbalină“

Injectați cu „fotbalină“

Curelea (albastru) nu a marcat, dar a făcut un joc bun în amicalul cu Pandurii
Curelea (albastru) nu a marcat, dar a făcut un joc bun în amicalul cu Pandurii

CS Universitatea Craiova a încântat, din nou, sâmbătă, în amicalul susținut la Severin, cu Pandurii Târgu Jiu, impunându-se cu scorul de 3-0, grație reușitelor semnate de Ferfelea (33) și Herghelegiu (55, 64). Trupa lui Sorin Cârțu și Emil Săndoi a „zburdat“ pe teren, a avut un joc consistent în ambele reprize, în ciuda faptului că au fost folosite formule distincte, iar alb-albaștrii veneau direct dintr-un cantonament cu caracter fizic, ce va lua sfârșit abia astăzi. Craiovenii au stat bine în teren, au fost siguri în apărare, vioi și constructivi la mijloc și eficienți în atac, CSU arătând totodată că poate fi și pragmatică, și speculativă. Uitându-ne peste umăr, putem spune că regretăm faptul că gruparea din Bănie nu a început campionatul cu actual staff tehnic, în mandatul căruia Curelea și compania nu au cunoscut gustul înfrângerii nici măcar în amicale.
De partea cealaltă, pandurii au fost lenți, previzibili în atac și apatici în apărare, formând o echipă mult sub nivelul celei din sezoanele trecute, când încânta prin joc și rezultate, când participările în cupele europene au venit firesc. E de neînțeles ce se întâmplă în tabăra gorjeană, ținând cont că în lot se regăsesc câteva nume de fotbaliști adevărați, iar antrenorul Petre Grigoraș a demonstrat de atâtea ori că este un bun strateg.
CSU Craiova (repriza 1): Bălgărădean – Achim, Frăsinescu, Acka, Vătăjelu – Madson, Târnăcop – Bancu (33, Băluţă), Ferfelea, Varga – Curelea.
CSU Craiova (repriza a 2-a): Straton – Dănănae, Avrămia, Frăsinescu, Velcovici – Cârstea, Brandan – Băluţă, Mateiu, Sin – Herghelegiu. Au mai intrat: Brac, Gângioveanu. Antrenori: Sorin Cârţu, Emil Săndoi.
Pandurii Târgu Jiu: Gliwa – Pleaşcă, Erico Da Silva, Mevlja, Momcilovic – Anton, Elton Da Silva, Nistor – Iorga, Roman, Gezim Shalaj. Au mai intrat: Mingote, Buleică, Nicoară, Predescu, Unguruşan, Constantin, Piţian, Smrekar, Feiz Shamsin, Horj, Militaru. Antrenor: Petre Grigoraş.

Craiovenii, cu gândul la Chiajna

La finalul partidei, reprezentanții CS Universitatea Craiova s-au declarat mulțumiți de joc și de rezultat, sperând să repete isprava în viitoarea partidă de campionat, programată duminică, de la ora 16.00 (Look TV), pe „Ion Oblemenco”, contra ilfovenilor de la Concordia Chiajna.
„Noi nu ne-am făcut un scop în sine din câştigarea acestui joc. Ne-a interesat în primul rând perioada aceasta de pregătire pe care o facem în Herculane, de aceea am şi mers pe strategia de a juca cu două echipe, una în prima repriză şi alta în actul secund. Ne-am dori un rezultat de tipul acesta şi duminica viitoare, chiar dacă nu ar fi diferenţa asta, esenţial este să ne apropiem cele trei puncte. Va fi un meci foarte greu cu Chiajna, dar pentru asta ne pregătim, pentru acest calup de patru meciuri plus jocul de cupă ce se anunţă dificil“, a spus directorul tehnic Sorin Cârțu.
„Pentru moralul nostru este deosebit de important acest rezultat, pentru că e al şaselea meci în care nu pierdem, şi aceasta este baza de la care trebuie să plecăm. Dorim ca victoriile să aducă victorii. Meciurile din campionat sunt importante, pentru că acelea aduc puncte. Am reuşit şi să marcăm, implicit să câştigăm şi toate lucrurile merg spre bine. Anul acesta trebuie să jucăm cât mai bine şi să scăpăm de emoţiile retrogradării, pentru că va fi un an dificil, în care pică şase echipe. E important ca până în iarnă să facem cât mai multe puncte, să pregătim în linişte returul“, a spus atacantul Costin Curelea.
„Încheiem acest stagiu de pregătire cu o victorie care ne dă moral pentru meciul de campionat de duminică. E important ca în acest tur să acumulăm cât mai multe puncte, iar atunci când tragem linie să fim cât mai în faţă. Am avut un început rău, dar de câteva etape avem rezultate bune şi sperăm să mergem pe aceeaşi linie. La început ne-a lipsit norocul şi o mai bună organizare şi determinare. Partida cu Chiajna trebuie să o câştigăm neapărat, jucăm acasă, avem nevoie de puncte şi sperăm să ne facem un joc cât mai uşor“, a punctat mijlocașul Viorel Ferfelea.

Gorjenii, băgați în ședință

La rândul lor, gorjenii au fost băgați în ședință de președintele CA, Mihai Prunariu, fapt recunoscut de „secundul“ Marian Dinu, care speră ca pandurii să-și revină rapid. „Este adevărat că a fost o mică ședință în vestiar, pentru că era nevoie. Domnul președinte a considerat de cuviință să aibă o discuție cu jucătorii, un lucru normal. Am trecut printr-o perioadă grea și suntem într-o situație delicată, dar sperăm ca împreună să strângem rândurile și să reușim să scoatem echipa la lumină, să trecem de acea zonă care nu ne place și să urcăm puțin în clasament. E vorba și de atitudine, pentru că există momente în timpul jocului când trebuie să ai acea determinare, responsabilitate, iar la noi totul se face superficial și nu este normal pentru un joc de echipă“, a spus Marian Dinu, sperând ca echipa sa să dea primul semn de revenire în viitoarea confruntare din campionat, care va avea loc sâmbătă, de la ora 18.30 (Look TV), pe teren propriu, cu ASA Târgu Mureș: „Este un joc în care putem să depășim linia roșie sau, Doamne ferește!, dacă nu vom înregistra un rezultat pozitiv, să adâncească această criză. Sper să reușim să trecem cu bine de acest meci. Este momentul în care jucătorii trebuie să dea dovadă de caracter și, având sprijinul nostru și al conducerii administrative, să reușească să treacă peste perioada dificilă“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS