12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal - Firma de pază de la meciul România - Ungaria a anunţat rezilierea unilaterală a contractului cu FRF

Fotbal – Firma de pază de la meciul România – Ungaria a anunţat rezilierea unilaterală a contractului cu FRF

Firma de pază care a asigurat ordinea la partida România – Ungaria, BGS, a anunţat, prin intermediul unui comunicat de presă, rezilierea unilaterală a contractului cu Federaţia Română de Fotbal şi a precizat că toţi agenţii de securitate care au făcut exces de zel vor fi sancţionaţi.
Purtătorul de cuvânt al firmei de pază BGS, Antoniu Ungureanu, a declarat, astăzi, că motivul pentru care s-a decis rezilierea contractului cu FRF sunt declaraţiile preşedintelui FRF, Răzvan Burleanu, care şi-a cerut scuze în faţa huliganilor.
„Cei de la Federaţia Română de Fotbal au ajuns să ceară scuze celor câteva sute de huligani. Nu ştim însă care este poziţia FRF-ului faţă de ceilalţi participanţi la acest eveniment sportiv. Am ajuns în postura în care trebuie să ne cerem scuze, nu ni se pare ok poziţia lor. Tocmai de aceea am decis să reziliem contractul cu FRF. Până acum nu am mai avut niciun fel de probleme cu FRF. Niciodată. Până acum s-a înţeles situaţia. Toată lumea ştie că din cauza câtorva sute de huligani se tulbură ordinea publică şi se pune în pericol siguranţa celorlalţi participanţi. Deci poziţia noastră asta e – atâta timp cât federaţia a ajuns să ceară scuze huliganilor, care, nu o dată, ci în repetate rânduri, au tulburat liniştea publică, nu avem cum să continuăm acest contract”, a declarat Ungureanu, pentru Mediafax.
Proprietarul grupului de firme BGS, Bogdan Oprea, a declarat că în ceea ce priveşte colaborarea cu Primăria Capitalei, agenţii săi vor continua să asigure paza la Arena Naţională. „Declaraţiile date de preşedintele FRF constituie unul dintre motivele pentru care noi am reziliat unilateral contractul cu federaţia. Nu e o atitudine deloc ok. Contractul cu primăria rămâne în vigoare. Sunt două contracte total diferite”, a spus Oprea.
Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a emis, ieri, un comunicat, în care afirma că regretă incidentele dintre forţele de ordine şi suporteri de la meciul România – Ungaria, scor 1-1, din preliminariile Euro-2016, acuzând firma de pază de la Arena Naţională de abuzuri la adresa fanilor.
BGS a precizat că rezilierea unilaterală a contractului de prestări servicii încheiat cu FRF va fi făcută începând cu data de 27 octombrie, la presiunea mediatică şi a Federaţiei Române de Fotbal.
Mai multe incidente au avut loc, sâmbătă seară, înainte şi în timpul meciului România – Ungaria. În timpul partidei, fanii unguri au încercat să se bată cu suporterii români, iar jandarmii şi angajaţii BGS au intervenit pentru a calma spiritele, angajaţii firmei de pază lovind mai multe persoane, printre care femei şi copii.
Conform Jandarmeriei şi SMURD, aproximativ 30 de suporteri români au fost duşi la secţiile de poliţie, pentru cinci fani s-a dispus sancţiunea de a merge la stadion un an, iar 46 de persoane au avut nevoie de asistenţă medicală.
Reprezentativa României a încheiat la egalitate, scor 1-1 (1-0), meciul susţinut, sâmbătă, pe Arena Naţională, în compania selecţionatei similare a Ungariei, în etapa a doua Grupei F din preliminariile Euro-2016.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS