13.4 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportAcademia „Hagi“ a adunat trofeele din Bănie

Academia „Hagi“ a adunat trofeele din Bănie

\n

Ieri-dimineaţă s-a consumat ultima etapă a Cupei „Ion Oblemenco“ – ediţia a 3-a, iar CS Universitatea Craiova şi Academia „Gică Hagi” au jucat cu trofeele pe masă atât la categoria 2001, cât şi la 2000, gruparea de la malul mării impunându-se cu 2-1 în ambele cazuri.
La grupa de copii născuţi în 2001, CSU a deschis scorul prin Cosmin Vasile Cojocaru, dar oaspeţii au replicat prin Aron Girsic şi Răzvan Matiş. De menţionat că Emilian Pacionel, căpitanul CSU, a ratat o lovitură de la 11 metri dictată în urma unui henţ, mijlocaşul oltean nimerind transversala de la punctul cu var.
Antrenorul Academiei „Gică Hagi“, Aurelian Despa, a avut la dispoziţie următorul lot: A. Şerban, Şt. Muşat, M. Haralambie, T. Telcean, V. Ştefănescu, An. Bălan, D. Carabaş, C. Neagu, R. Matiş, D. Cristocea, A. Girsic, D. Niculescu, M. Teodorescu, A. Arnold, M. Roată, V. Constantin, S. Sima, A. Drăgănescu, E. Brânzan, C. Oancea.
Tehnicianul CSU, Alin Dobrotescu, a avut următorul lot: C. Manea, R. Foleanu, A. Ionescu, V. Rezeanu, Cr. Popa, C. Cojocaru, R. Anghel, Şt. Marin, L. Mitruscsak, E. Pacionel, C. Dobre, I. Ogarcă, G. Pătulea, S. Militaru, V. Morenci, Şt. Baiaram, P. Florea, Şt. Pătraşcu, S. Radu, R. Niţuică, F. Guţă, C. Şegău, C. Teleru.
În celălalt meci al zilei, Şcoala de Fotbal „Gică Popescu“ s-a impus cu 5-1 în faţa Şcolii de Fotbal „Dani Coman“.
În primele două runde, desfăşurate sâmbătă şi duminică, s-au înregistrat următoarele rezultate: Academia „Hagi“ – „GP“ Craiova 1-0, CSU Craiova – „Dani Coman“ 6-0, CSU Craiova – „GP“ Craiova 1-0, Academia „Hagi“ – „Dani Coman“ 1-0.
Clasament final: 1. Academia „Hagi“ 9 puncte (golaveraj 4-1), 2. CSU Craiova 6 (8-2), 3. „GP“ Craiova 3 (5-3), 4. „Dani Coman“ 0 (1-12).

Mai e de muncă
şi la 2000

La grupa de copii născuţi în 2000, Academia „Gică Hagi“ a înscris prin Halep şi şi-a majorat diferenţa prin Săbănceanu, CSU reducând din diferenţă, pe final, prin Mihăilă.
Cristian Şchiopu, antrenorul Academiei „Hagi“, a avut la dispoziţie următorul lot: M. Popa – A. Săbăngeanu, R. Ghiţă, S. Ignat, D. Podoreanu, G. Gherghiceanu, M. Calu, V. Broncea, R. Oană, D. Halep, C. Tucaliuc, R. Micu, I. Petrică, M. Leca, I. Mazil, A. Dinu, F. Antochi, S. Hagi.
Marian Calafeteanu, tehnicianul CSU, a mizat pe următorii la acest turneu: A. Bobonete, A. Olteanu, C. Sima, H. Vadasis, V. Screciu, R. Constantinescu, A. Gârbiţă, A. Baciu, V. Zbona, M. Şerban, V. Mihăilă, M. Modora, A. Lepădatu, A. Dobre, A. Grigoraşcu, D. Stăiculescu, A. Nichifor, A. Cercel, M. Albăstroiu, M. Enache, S. Velcu.
Tot ieri, Poli Timişoara a dispus cu 2-0 de Şcoala de Fotbal „Gică Popescu“.
În celelalte două etape s-au înregistrat următoarele rezultate: CSU Craiova – Poli Timişoara 3-0, Academia „Hagi“ – „GP“ Craiova 7-0, Academia „Hagi“ – Poli Timişoara 5-4 (după executarea loviturilor de pedeapsă, 0-0 în timpul regulamentar), CSU Craiova – „GP“ Craiova 5-1.
Clasament final: 1. Academia „Hagi“ 8 puncte (golaveraj 9-1), 2. CSU Craiova 6 (9-3), 3. Poli Timişoara 4 (2-3), 4. „GP“ Craiova 0 (1-14).

Maximii au împărţit premiile

Festivitatea de premiere a fost oficiată de jucătorii Craiovei Maxima: Costică Donose, Nae Ungureanu, Nicolae Tilihoi, Gheorghiţă Geolgău şi Nicolae Negrilă, ajutaţi de Nicu Braun, Pavel Badea şi Silviu Bogdan.
Organizatorii Cupei „Ion Oblemenco“ au oferit premii constând în articole sportive, diplome şi cupe, distincţii speciale primind următorii: cei mai buni jucători: 2000 – Alex Săbăngeanu (Academia „Hagi”), 2001 – Cosmin Cojocaru (CSU Craiova); golgheteri: 2000 – Valentin Mihăilă (CSU Craiova, 3 goluri), 2001 – Leonardo Mitruscsak (CSU Craiova, 5 goluri); cei mai buni portari: 2000 – Ionuţ Rus (Poli Timişoara), 2001 – Alexandru Şerban (Academia „Hagi”); tinere speranţe: 2000 – Peter Patrick (Poli Timişoara), 2001 – Ştefan Baiaram (CSU Craiova).

Silviu Bogdan: Suntem la început de drum

Marius Codescu, directorul coordonator al Academiei „Gheorghe Hagi”, a afirmat că se bucură foarte mult pentru trofeele câştigate, punctând că a fost fanul Craiovei în perioada glorioasă. „Potrivit conceptului nostru, urmărim să fim cei mai buni. Nu ne propunem să câştigăm întotdeauna, noi ne axăm pe promovarea jucătorului. O parte din conceputul nostru este preluat de la Ajax, ei au 40 de ani de experienţă, noi avem cinci, abia învăţăm să mergem. Am vorbit cu superiorii mei şi ştiu că am câştigat la ambele categorii. Când am intrat pe «Ion Oblemenco» mi s-a făcut pielea de găină. Ca şi copil ştiam toată echipa Craiovei, una extrem de frumoasă, o legendă pentru fotbalul românesc“, a spus Codescu.
La rândul său, Silviu Bogdan, managerul centrului de copii şi juniori al CSU Craiova, a fost mulţumit de modul de desfăşurare al competiţiei: „Vreau să vă mulţumesc că aţi răspuns invitaţiei CS Universitatea Craiova. Este cea de-a treia ediţie a Cupei «Ion Oblemenco» şi le mulţumim copiilor şi echipelor participante. La Craiova fotbalul reînvie“.
Prezent la festivitatea de decernare a premiilor, fostul preşedinte al CSU, Pavel Badea, a spus: „Nea Nelu Oblemenco este unul dintre simbolurile cele mai reprezentative ale ţării noastre, ca de altfel şi domnul Corneliu Andrei Stroe. În memoria lui Oblemenco facem această cupă, sperăm ca în viitor să o organizăm şi pe cea în memoria lui Corneliu Andrei Stroe. Dorim ca acest turneu să fie în anii următori cu reprezentare internaţională“, a punctat Badea.
După încheierea festivităţii de premiere, oficialii CS Universitatea Craiova au mers la mormântul lui Ion Oblemenco, au depus o coroană de flori şi au aprins lumânări. Ieri s-au împlinit 18 ani de la dispariţia „Tunarului“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS