12.8 C
Craiova
sâmbătă, 11 mai, 2024
Știri de ultima orăSportSalt pe podiumul WTA şi ambiţii uriaşe

Salt pe podiumul WTA şi ambiţii uriaşe

În urmă cu un an, jucătoarea română de tenis Simona Halep ocupa locul 58 WTA. Ambiţia, perseverenţa şi munca au făcut ca în 365 de zile constănţeanca să efectueze un salt uriaş până pe locul trei mondial, conform ierarhiei date publicităţii ieri.
Sportiva de 22 de ani, care sâmbătă a jucat prima sa finală de Mare Şlem, la Roland Garros, are acum 6.435 de puncte, fiind depăşită doar de americanca Serena Williams (9.660 de puncte) şi chinezoaica Na Li (7.450), locul ocupat de constănţeancă reprezentând cea mai bună poziţie pentru o jucătoare din România.
Halep a depăşit-o pe jucătoarea poloneză Agnieszka Radwanska, aceasta fiind pe locul patru, cu 5.990 de puncte, în timp ce câştigătoarea turneului de la Roland Garros, Maria Şarapova, a urcat de pe locul opt pe cinci, și are 4.741 de puncte.
Şarapova s-a impus în trei seturi în faţa Simonei Halep, scor 6-4, 7-6, 6-4, după o finală considerată cea mai echilibrată şi spectaculoasă din ultimii 13 ani. Cei aproape 15.000 de spectatori, mulţi dintre ei români, care au umplut arena Phillipe Chatrier, au aplaudat în picioare evoluţiile din teren. A fost pentru prima oară, din 2001, când finala feminină a French Open s-a disputat în trei seturi.

La s-Hertogenbosch
a început ascensiunea

Revenind la parcursul Simonei Halep, ascensiunea acesteia începea chiar în luna iunie a anului trecut, cu primele sale turnee WTA câştigate, la Nurnberg (Germania) apoi s-Hertogenbosch (Olanda). Românca a fost de neoprit. A câştigat turneu după turneu (Budapesta, New Haven, Moscova, Turneul Campioanelor), iar la finalul lui 2013 a fost desemnată revelaţia anului. În prima parte a anului 2014, Halep a continuat asaltul spre podiumului WTA.
După finala de la Roland Garros, una epică, pierdută în faţa Mariei Şarapova, românca le-a lăsat tuturor impresia că are potenţial şi nu se va opri până nu va ajunge liderul clasamentului mondial. „O să muncesc şi mai mult să ajung în finale de Mare Şlem. Finala cu Şarapova mi-a dat multă încredere. Sper ca următoarea finală de Mare Şlem să fie la Wimbledon“, a spus jucătoarea constănţeană duminică seară, la revenirea în ţară.
După câteva zile de pauză, Simona Halep, care a devenit o jucătoare foarte populară şi o adversară de temut, va pleca în Olanda pentru a-şi apăra titlul la turneul pe iarbă de la s-Hertogenbosch.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS