14.5 C
Craiova
vineri, 3 mai, 2024
Știri de ultima orăSportJuniorii de la „GP“ şi CSU luptă pentru faza finală

Juniorii de la „GP“ şi CSU luptă pentru faza finală

Juniorii A de la Şcoala de Fotbal „Gică Popescu“ Craiova vor începe faza zonală a Campionatului Naţional, urmând să întâlnească duminică, în deplasare, de la ora 12.00, pe UTA „Bătrâna Doamnă“ Arad. Din grupă vor mai face parte „speranţele“ de la Pandurii Târgu Jiu şi de la FC Olt Slatina. Pentru prima parte a sezonului, antrenorul „şcolarilor“, Gică Barbu, şi-a atins ţinta, mai multe cluburi din ţară şi din străinătate interesându-se de anumiţi jucători, fapt confirmat de managerul şcolii, Paul Răducan.
„Din punct de vedere al rezultatelor, suntem cât de cât mulţumiţi. Am terminat pe locul secund în seria noastră, însă spre finalul sezonului regulat am rulat tot lotul pentru a vedea potenţialul jucătorilor. Ne-a interesat să ajungem în faza următoare şi am reuşit. Acum ne dorim să ne calificăm la turneul final. După cum ştiţi, obiectivul nostru este să descoperim cât mai multe tinere talente şi din acest punct de vedere stăm bine. Sunt formaţii din Italia care s-au interesat de juniori de la noi, printre ele aflându-se Chievo, Padova, Bergamo. De la toate aceste cluburi au venit reprezentanţi pentru a-i vedea la lucru pe jucători. Nu vreau să enumăr anumiţi copii, însă pot să vă spun că avem componenţi care pot să facă pasul spre Liga a II-a şi chiar Liga I, atunci când vor căpăta experienţă“, a afirmat managerul Paul Răducan, pentru GdS.
Lotul echipei Şcoala de Fotbal „Gică Popescu“, alcătuit din juniori născuţi în 1995, este format din: portari: Cristian Birăescu, Laurenţiu Popescu; fundaşi: Florin Baboi, Bogdan Pitulice, Dragoş Sandu, Ştefan Enache, Gabriel Preoteasa; mijlocaşi: Geani Marinoiu, Vlad Marcu, Mihai Segărceanu, Mihai Neaga, Leonard Cioc; atacanţi: Alexandru Popescu, Cosmin Sârmon, Darius Preda, Bogdan Gligor, Irinel Lică, Marius Duriţă şi Radu Săndoi. În celălalt meci din faza zonală, FC Olt Slatina va întâlni, pe teren propriu, pe Pandurii Târgu Jiu.

CSU a câştigat seria

Juniorii B, născuţi în anul 1997, de la CS Universitatea Craiova s-au calificat şi ei la faza zonală a Campionatului Naţional, terminând pe primul loc în seria a cincea.
Duminică, CSU va disputa primul meci din următoarea fază a competiţiei şi va evolua de la ora 14.00, pe terenul „Petre Deselnicu“, în faţa echipei LPS Banatul Timişoara. Din grupă vor mai face parte UTA „Bătrâna Doamnă“ Arad şi CS Mioveni, partidele disputându-se în sistem campionat, tur-retur.
Deşi a început slab campionatul, echipa şi-a revenit după numirea lui Nelu Petrişor ca antrenor la juniorii B. Vedeta formaţiei este Andrei Ivan, acesta debutând deja la prima echipă.
Directorul tehnic al Centrului de Copii şi Juniori al CSU Craiova, profesorul Nicolae Zamfir, s-a arătat mulţumit de evoluţia echipei, dar mai ales de faptul că sunt premise ca anumiţi jucători să fie promovaţi la gruparea pregătită de Gabi Balint. „După un început ezitant, în tur s-a schimbat antrenorul, a venit Nelu Petrişor, care a făcut ordine la această echipă şi, încet, încet, rezultatele s-au văzut. În retur, jucătorii au avut un marş şi au reuşit calificarea în fazele superioare ale acestei competiţii. Apariţia lui Andrei Ivan, care deja a debutat în echipa de seniori, fiind şi component al echipei naţionale de juniori, a îmbunătăţit structura lotului şi ne dă speranţe pentru o comportare valoroasă în fazele superioare. Sperăm într-un rezultat bun în prima partidă cu Banatul Timişoara, care să ne dea încredere şi să abordăm competiţia aşa cum trebuie. Consider că echipa s-a comportat la un nivel mulţumitor. Finalitatea muncii noastre nu stă în rezultatele de grup, pentru noi este prioritar este să avem elemente valoroase care să poată să suplinească jucătorii de la prima echipă“, a afirmat Nicolae Zamfir.

Se pune accent
pe propria pepinieră

Ţâcă Zamfir a subliniat faptul că îşi doreşte ca CSU să redevină ceea ce a fost Universitatea Craiova pe vremuri, cu mulţi jucători crescuţi din propria pepinieră.
„Investitorii au făcut o treabă minunată, au readus speranţele în inimile suporterilor CS Universitatea Craiova, avem condiţii excepţionale, care nu au mai fost vreodată la un club sportiv din Craiova. Cu siguranţă, investitorii aşteaptă de la noi rezultate pe măsura investiţiei. Trebuie să creştem jucători pentru a scădea cheltuielile de la club, care sunt destul de mari. Pe vremuri, în proporţie de 75-80 la sută erau jucători autohtoni, crescuţi în propria pepinieră. Craiova are tradiţie, care trebuie reîmprospătată, pentru că nu putem să trăim numai din amintiri. Trebuie să amintesc faptul că la noi nu se percep taxe, oferim juniorilor echipament gratuit, mergem în cantonamente şi turnee internaţionale susţinute de club şi, evident, juniorii sunt testaţi medical de două ori pe an“, a precizat directorul tehnic al Centrului de Copii şi Juniori, Nicolae Zamfir.
Lotul jucătorilor B de la CSU îi cuprinde pe următorii: portari: Alin Nica, Ilie Burci; fundaşi: Mihăiţă Clincea, Alin Dudea, Alexandru Cojocaru, Cristian Andrei, Bogdan Florea, Dobriţă Răducu, Cătălin Tureac; mijlocaşi: Dan Căpăţână, Alexandru Armăşelu, Dan Buzărnescu, Mario Tănase, Paul Hodea, Alexandru Ilinca; atacanţi: Darius Costea, Marian Nica, Andrei Ivan, Bogdan Gheorghiu, Dinel Staicu Jr.
În a doua partidă, tot duminică, de la aceeaşi oră, UTA „Bătrâna Doamnă Arad“ va da piept cu CS Mioveni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS