E greu să nu iubeşti fotbalul când te naşti în Bănie, când bunicii şi părinţii tăi te-au crescut cu Universitatea Craiova în suflet. Cu timpul, îţi doreşti să devii unul dintre „eroii“ din teren şi începi să practici „sportul-rege“, sperând să fii cel care continuă să scrie istorie în tricoul venerat de tine şi de ai tăi. În „discuţie“ intră Dragoş Stăvaru (27 de ani), un tânăr care a evoluat frumos din punct de vedere fotbalistic, fiind unul dintre cei mai buni juniori de la vârsta ta. Odată cu trecerea anilor a făcut pasul către echipa de seniori, spre marea performanţă, a debutat la doar 17 ani în Liga I şi a pus umărul la repromovarea echipei FC Universitatea Craiova din liga secundă în Liga I. Mai mult, a intrat şi în vizorul naţionalei de tineret, confirmând aşteptările familiei şi antrenorilor. Toate bune şi frumoase până aici, dar, din nefericire, ascensiunea sa a fost oprită brusc de o accidentare urâtă, smulgere de ligamente la piciorul stâng, şi, în ciuda eforturilor de a reveni în prim-plan, s-a văzut nevoit să agaţe gheţele în cui la doar 22 de ani. Odată cu retragerea, i s-a schimbat total şi viaţa, în bine din fericire, pentru că nu a neglijat şcoala în timp ce învăţa tainele fotbalului. S-a reinventat practic, Stăvaru fiind acum director adjunct la o firmă importantă, Media Galaxy Craiova, după ce s-a experimentat la Decathlon Ploieşti, unde a fost unul dintre manageri. Cu alte cuvinte, cine are carte îşi face şi parte.
GdS: Dragoş, se zice că fotbaliştii dau cu un picior în minge şi cu unul în carte, dar în cazul tău nu se potriveşte „definiţia“.
Dragoş Stăvaru: Foarte multă lume nu ştie faptul că în fotbal îţi trebuie în primul rând foarte multă inteligenţă şi nu poţi practica acest sport la un nivel foarte înalt dacă nu ai şi capacitatea aceasta dezvoltată. Există, ca în orice domeniu, şi cazuri speciale, dar cu siguranţă cei care au ajuns la un nivel foarte înalt au fost şi foarte inteligenţi. Pot să dau şi un exemplu: Gică Popescu.
GdS: Când ai început să joci fotbalul?
D.S.: La opt ani am început fotbalul, la 17 am debutat în Liga I, la FC Universitatea Craiova, cu un an înainte să retrogradeze, într-un meci cu Rapid, în Giuleşti. Era Marian Bondrea antrenor, toţi jucătorii erau cu experienţă şi nu ştiu cum s-a întâmplat să se ajungă la retrogradare. Ulterior, am continuat în Liga a II-a cu FCU, am avut o jumătate de sezon în care am evoluat şi am reuşit performanţa de a promova în Liga I după numai un an. În sezonul următor, am avut o serie de şapte sau opt meciuri consecutive în care am jucat titular, acestea culminând cu o convocare la lotul naţional de tineret al României, la un trial, mai exact. S-a jucat un amical cu Unirea Urziceni şi selecţionerul Emil Săndoi a fost foarte mulţumit de evoluţia mea şi urma să fiu reconvocat. Am revenit la echipă, iar între timp Ovidiu Stângă fusese schimbat cu Fane Stoica. Am mers la anumite jocuri la echipa a doua ca să ajut, iar acolo s-a întâmplat o mare nenorocire. La un meci de la „Primăvara“, jucat la Podari, am sărit la cap cu un adversar şi când am aterizat am făcut-o cu călcâiul pe o piatră şi s-a auzit o trosnitură. Am fost diagnosticat cu smulgere de ligamente la piciorul stâng şi de atunci cariera mea a cunoscut un drum descendent. N-am mai reuşit să joc la nivelul la care o făcusem înainte de accidentare şi am ales să mă retrag.
GdS: Cât a durat recuperarea ta?
D.S.: Trebuia să dureze cam un an, dar sincer spun că nu am urmat întocmai ce mi-a comunicat medicul echipei. Trebuia să fac şi o operaţie, însă nu-mi garanta nimeni că nu ar putea reapărea acea accidentare, ţinând cont că era vorba de o zonă foarte solicitată. Cam asta a fost cariera de fotbalist, n-am apucat să cunosc foarte bine gustul şi roadele fotbalului de performanţă. Am avut în schimb ocazia să joc cu 30.000 de oameni în tribunele stadionului „Ion Oblemenco“, sentiment care nu pot să-l descriu. Era un meci cu Dinamo, dar, din păcate, rezultatul a fost dezamăgitor şi pentru noi, şi pentru suporteri. Am mai jucat cu stadionul plin şi pe fostul stadion „Lia Manoliu“, cu Steaua.
GdS: Cine au fost antrenorii tăi din carieră?
D.S.: La Aurel Beldeanu am stat o perioadă foarte scurtă, după am mers la Viorel Călin, Daniel Mogoşanu, care a avut încredere în mine şi m-a luat de la grupa de ‘87 la cea de ‘86, şi de acolo am făcut saltul către echipa mare. Ovidiu Stângă a fost antrenorul care m-a susţinut foarte mult. În momentul în care eu eram acasă, în pat, după accidentare, cunoscându-mă foarte bine, m-a sunat şi mi-a dat o grupă de copii pe mână. Am ajuns ca la finalul campionatului republican să termin cu echipa pe locul trei, iar pentru mine, care aveam 23 de ani, era o performanţă.
„Nu puteam să stau
şi să-mi plâng de milă“
GdS: Cât de greu ţi-a fost să renunţi la fotbal?
D.S.: Mi-a fost foarte greu să iau această decizie, pentru că altceva în afară de fotbal nu ştiam să fac, dar am avut părinţii alături, m-au susţinut foarte mult. Am reuşit să trec peste necaz şi să mă ridic. Nu puteam să stau şi să-mi plâng de milă. Am fost crescut cu mentalitatea de învingător şi, probabil, asta a şi făcut să ajung unde sunt acum.
GdS: Viaţa ţi-a oferit altă şansă pentru că în paralel cu fotbalul nu ai neglijat învăţătura. Ai „debutat“ în comerţ şi eşti pe „val“…
D.S.: O primă experienţă în comerţ am avut-o la Decathlon Ploieşti, am fost manager de departament, dar aveam patru raioane în subordine şi era aproape un sfert din magazin. Mi-a plăcut foarte mult! Ulterior, după ce m-am lăsat de fotbal, am antrenat o grupă de juniori din cadrul clubului şi copiilor care mi-au trecut prin mână am încercat să le insuflu şi această idee de a acorda o mare importanţă şcolii. Le-am spus că în viaţă nu este totul aşa roz, cum visăm, şi trebuie să fie foarte atenţi la acest detaliu. Este adevărat că în fotbal se câştigă bine, sunt satisfacţii foarte mari, dar nu toţi ajung să le cunoască şi de aceea trebuie să se instruiască, astfel încât să poată reuşi în alt domeniu. Eu am făcut şcoala generală la Pedagogic, liceul l-am urmat la CFR şi zic eu că am reuşit să împac şi fotbalul, şi cartea. Am urmat cursurile Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport şi am devenit profesor.
GdS: Cum te-ai adaptat în noua postură?
D.S.: Glumind puţin, pot spune că m-a ajutat faptul că am jucat mijlocaş central, pentru că trebuia să am o abilitate în plus, să coordonez jocul. Chiar dacă nu am reuşit să gestionez jocul unei echipe de fotbal, sunt într-un magazin şi coordonez o echipă de vânzări.
GdS: Eşti privit ca un căpitan de echipă? Sau pentru că eşti tânăr te văd mai mult ca un prieten decât şef?
D.S.: Nu am încercat să mă impun ca şef al lor. Încerc să fiu colegul lor şi să-i sprijin cu toate cunoştinţele pe care le am, cu toate că sunt nou în această companie, dar să păstrăm totodată şi distanţa astfel încât fiecare să facă ce trebuie şi să meargă treaba foarte bine. „Contre“ nu mai pun de mult, nu pun „talpă“ la nimeni, pentru că ar trebui să-i învăţ să vină cu apărători la serviciu şi nu e bine. Apar tot felul de probleme, dar le rezolvăm în linişte, cu mult calm şi doar în „familie“.
GdS: Câţi dintre colegii tăi ştiu că ai fost fotbalist?
D.S.: Am rămas surprins să văd că unii dintre colegii din magazin mi-au adresat întrebarea: „Unde este mai uşor, în fotbal sau în comerţ?“. Nu mă aşteptam ca după atâta timp să fiu recunoscut ca fotbalist. Au fost momente foarte frumoase pe care le-am trăit în fotbal, dar au fost şi vor mai fi şi în marketing, în comerţ. Sper să ajung la concluzia că este mai frumos în marketing decât în fotbal.
„Îmi este foarte greu fără fotbal“
GdS: Ai renunţat la antrenorat sau încerci să practici această meserie în paralel cu ce faci acum?
D.S.: Nu-mi permite programul să fac asta, am renunţat şi la antrenorat, deşi am avut oferte de la CSU Craiova în momentul în care m-am întors de la Ploieşti. Cu toată această incertitudine din fotbal am decis să renunţ şi la antrenorat. Îmi este foarte greu fără fotbal. Am clienţi care vin în magazin şi primul lucru pe care-l discutăm este fotbalul şi după aceea vorbim despre produsele din magazin. Încerc să mă acomodez şi să las trecutul în urmă, pentru că nu mă ajută cu nimic.
GdS: Tu ai jucat cu leul pe piept, cine este în inima ta?
D.S.: Este o singură echipă în inima mea, cea cu leul pe piept. Îmi doresc din tot sufletul să se ajungă la o fuziune cu CSU şi să fie în Craiova o singură echipă, foarte puternică, pentru că suporterii noştri merită o formaţie de top. Liga I fără Craiova şi Rapid este mult mai săracă. Cred că CSU are puterea de a ajunge pe prima scenă. S-au făcut investiţii foarte mari la această echipă, iar, dacă nu vor fi probleme din punct de vedere al regulamentului, sunt convins că vor juca din sezonul viitor în Liga I.
GdS: Ce obiective ţi-ai propus în comerţ?
D.S.: În ceea ce mă priveşte, aş vrea să depăşesc această perioadă mică de performanţă pe care am trăit-o în fotbal şi să fac lucruri importante aici, pentru că activez, aşa cum a spus-o şi preşedintele acestei companii, într-un magazin care este comparat cu un Ferrari. Trebuie să mă ridic la acest nivel şi să performez împreună cu echipa din magazin, să conducem foarte bine acest Ferrari.
