19.5 C
Craiova
marți, 4 iunie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal - Carlo Ancelotti după victoria cu Schalle: Ne-a ieşit totul

Fotbal – Carlo Ancelotti după victoria cu Schalle: Ne-a ieşit totul

Tehnicianul italian Carlo Ancelotti a caracterizat partida câştigată de echipa pe care o pregăteşte, Real Madrid, scor 6-1, cu Schalke 04, în primul tur al optimilor din Liga Campionilor, drept una în care le-a ieşit totul jucătorilor săi. „Sunt mulţumit de tot pentru că a fost un meci perfect. Jucătorii au fost uniţi, au evoluat bine, astfel că ne-a ieşit totul.Toţi cei trei jucători de atac au marcat, dar au fost ajutaţi de coechipierii lor. Trioul nostru ofensiv este foarte periculos. Trebuie să acordăm respectul nostru adversarilor şi fanilor lor. Mai este un meci retur de disputat şi poate fi ciudat. Avantajul este mare, dar mai avem încă de jucat o partidă. Trebuie să repetăm performanţa din această seară în derbi (n.r. – cu Atletico Madrid, în campionat), duminică. Pot apărea schimbări în echipă, dar sunt greu de făcut după o evoluţie ca în această seară”, a declarat Ancelotti, informează site-ul oficial al UEFA, citat de Mediafax.

Echipa spaniolă Real Madrid a învins, ieri seară, în deplasare, cu scorul de 6-1 (2-0), formaţia germană Schalke 04, într-un meci contând pentru prima manşă a optimilor de finală ale Ligii Campionilor. Pentru „galactici” au marcat Benzema (’13, ’57), Bale (’21, ’69) şi C. Ronaldo (’52, ’89), iar pentru nemţi a înscris Huntelaar (’90+1). Meciul retur va avea loc la 18 martie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS