http://www.youtube.com/watch?v=tYp6vbqk1oY
Organizatorii Memorialului „Ion Oblemenco” – ediţia 1 au susţinut în această dimineaţă o conferinţă de presă în care au prezentat echipele oaspete, Sloga Petrovac şi Dunav Ruse, Gheorghiţă Geolgău, directorul general al CSU Craiova, punctând că odată cu acest turneu amical se va naşte şi o colaborare strânsă cu cele două formaţii. „Le mulţumim prietenilor noştri sârbi şi bulgari că au răspuns invitaţiei de a participa la Memorialul ’Ion Oblemenco’. Sper ca în viitor, relaţiile dintre noi să fie din ce în ce mai apropiate, să colaborăm bine atât la nivel de senoiri, cât şi în ceea ce priveşte sectorul juvenil”, a spus Geolgău.
La întâlnirea cu mass-media au mai fost prezenţi Silviu Bogdan – preşedintele AJF Dolj, Nenad Vanic – antrenorul formaţiei Sloga Petrovac, Simion Simionov – preşedintele celor de la Dunav Ruse, Samir Mastanov – antrenorul principal al grupării bulgare şi Dimov – căpitanul formaţiei Dunav.