11.4 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportPodărenii au revenit acasă

Podărenii au revenit acasă

Divizionara a treia ACS Podari s-a întors din cantonamentul din Serbia pe care l-a încheiat cu două victorii şi o remiză. În ultimul joc, sâmbătă, jucătorii pregătiţi de Bogdan Vrăjitoarea s-au impus cu scorul de 2-1 în faţa grupării Hajduk Negotin, din Liga a III-a, seria Est, din Serbia. Golurile formaţiei doljene au fost marcate de Mohora (‘5), şi de Geacă (‘67). ACS Podari a început jocul cu Turieanu – Orban, Dreşcă, Ignat, Ciocioană, Murgan – Jianu, Mohora, Preda, Răduţ – Buciuman. Au mai intrat Geacă, Dicu, Slavu, Stăncuţa, Fruntelată, Bălmău, Dina, Crângoiu. Imediat după terminarea meciului, delegaţia podărenilor a plecat spre casă. Tehnicianul Bogdan Vrăjitoarea a făcut o analiză a perioadei de pregătire efectuate în Serbia.
„A fost un cantonament bun care şi-a atins scopul. Cel mai important lucru a fost că nu s-a accidentat nici un jucător. Am întâlnit adversari buni, care ne-au arătat unde ne aflăm ca nivel de joc. Mai sunt câteva lucruri de pus la punct, dar per total sunt mulţumit de băieţi“, a afirmat Vrăjitoarea, pentru GdS. După întoarcerea din cantonament jucătorii au avut două zile libere, iar de mâine se vor reîntoarce la antrenamente. La sfârşitul acestei săptămâni, vineri, va fi programat un nou amical, în deplasare, cu SCM Piteşti, formaţie tot din Liga a III-a.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS