Răzvan Gorovei vrea să revină pe teren în Liga I



Accidentat în urmă cu aproximativ trei săptămâni în timpul unei şedinţe de pregătire din primul stagiu din Antalya al CS Universitatea Craiova, Răzvan Gorovei a fost diagnosticat cu fractură de peroneu şi de ligamente la gamba piciorului stâng, ajungându-se astfel la bisturiu. Recuperarea totală a atacantului de 19 ani se va termina în luna iunie, ceea ce înseamnă că acest sezon este încheiat pentru el.

„Au trecut aproape trei săptămâni şi sunt binişor acum. Sunt acasă, la Iaşi, alături de familie, care mă ajută foarte mult să trec peste acest necaz. Îmi este foarte greu şi abia aştept să revin pe teren, deşi asta se va întâmpla aproximativ la mijlocul lunii iunie. Pe 4 martie, o să mă duc la Bucureşti ca să mă opereze din nou, să-mi scoată şuruburile din picior, iar de la 1 aprilie voi începe programul de recuperare. Gabi Velcovici a intrat prin alunecare la mine, la o miuţă, şi m-a prins cu piciorul în pământ. Am fost puţin ghinionist, începusem să am evoluţii bune şi mă pregăteam bine. Se întâmplă astfel de lucruri, nu-i port pică lui Gabi Velcovici“, a spus tânărul fotbalist, pentru GdS.

Gorovei suferă foarte tare că nu se află acum sub comanda lui Ovidiu Stângă în al doilea stagiu şi le cere colegilor săi să se pregătească foarte bine şi să promoveze, ca el să revină pe teren direct în Liga I. „Vorbesc des cu colegii şi le-am transmis să se pregătească foarte bine acum în Antalya şi să fie atenţi să nu păţească la fel. Sper să facă un retur bun şi să promovăm. Ar fi frumos să revin direct în Liga I, le-aş mulţumi foarte mult dacă s-ar întâmpla aşa. Cred în asta foarte mult, pentru că avem un lot foarte bun“, a punctat Răzvan Gorovei.

Stângă a chemat un junior din ţară

Antrenorul formaţiei CS Universitatea, Ovidiu Stângă, a fost plăcut impresionat în timpul pregătirii din ţară de Robert Petre, un jucător născut în 1997, de 1,70 metri şi provenit de la centrul de copii şi juniori ai clubului, şi a decis să-l cheme în Antalya. Petre, care va ajunge în cantonamentul echipei mari sâmbătă în jurul prânzului, a primit referinţe foarte bune de la antrenorul său, Nelu Petrişor, care îl consideră o speranţă a fotbalului autohton.

„Robert Petre este un mijlocaş care evoluează pe ambele benzi, este rapid, are o tehnică individuală bună, loveşte mingea la fel de bine cu ambele picioare şi este cuminte, ascultător. Îi va prinde foarte bine din punct de vedere moral că va efectua pregătirea de iarnă cu echipa mare şi merită această şansă. Eu cred că, dacă rămâne la fel de serios ca şi până acum, în doi-trei ani o să facă saltul la prima echipă“, a spus Nelu Petrişor, pentru GdS.

Magazinul a primit produse noi


Magazinul oficial al liderului Ligii a II-a, seria 2, situat lângă English Park, a primit ieri produse noi, căciuli, fulare, mănuşi şi mingi. Suporterii le pot achiziţiona, însă, începând de astăzi la prânz. „Abia acum le-am primit şi mai durează puţin până le punem pe raft. Cu siguranţă că de mâine (astăzi – n.r.), la prânz pot fi achiziţionate de doritori la preţuri, considerăm noi, accesibile. Ieri (marţi – n.r.) am făcut comandă şi pentru alte produse, cum ar fi suporturi de pahare, magneţi, etichete, miniechipamente şi insigne, pe acestea urmând să le primim săptămâna viitoare“, a spus directorul de marketing al CSU, Mario Petrişor, pentru GdS.

Au făcut „instrucţie“ cu Dinamo II Dresda

Liderul Ligii a II-a, seria 2, CS Universitatea Craiova, a susţinut ieri-seară primul amical din cel de-al doilea stagiu de pregătire din Antalya, Dacian Varga şi colegii săi impunându-se cu 4-0 în faţa formaţiei germane Dinamo II Dresda. Oltenii au deschis scorul prin Valskis (‘5), care a finalizat cu un şut din mijlocul careului mare după o centrare a lui Cristi Ganea, cel care avea să facă 2-0 în minutul 36 cu o execuţie de la 25 de metri. Intrat pe teren imediat după pauză, Viorel Ferfelea a marcat cel de-al treilea gol al alb-albaştrilor, ridicând mingea peste portarul advers (‘47). Scorul final l-a pecetluit Albert Voinea, care a preluat în careu o centrare a lui Cristi Ganea, a driblat un adversar şi a plasat mingea la colţul lung (‘73).

Ovidiu Stângă a început partida cu următorul unsprezece: Brac – Cârjă, Izvoranu, Ljubinkovic, Vătăjelu – Pătraşcu – Câju, Valskis, Varga – Ganea, Curelea. Pe parcurs au mai intrat:  Irimia – Kitanovski, Patriche, Velcovici, Ferfelea, Voinea.

De menţionat că gruparea alb-albastră a evoluat din minutul 55 în inferioritate numerică, Răzvan Patriche văzând al doilea cartonaş galben în urma unui fault.

Următoarele adversare din partidele de verificare ale oltenilor de pe pământ turcesc sunt Cerno More Varna (Bulgaria, 8 februarie), Baia Zugdidi (Georgia, 11 februarie) şi Yenisey (Rusia, 14 februarie).



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de joi, 6 februarie 2014

Actualitate

» Căsătorii sub Poarta Sărutului de Sfântul Valentin
» Profesorii debutanţi, aşteptaţi la meditaţii
» Poliţişti şi mascaţi, la debranşat pe strada Fermierului
» Creditorii FCU Craiova, lăsaţi în ofsaid
» Judecătoarele Dinu şi Costache, acuzate de corupţie, vor arest la domiciliu în locul celui preventiv
» Dan Diaconescu încearcă din nou să transmită OTV în România
» „Hänsel şi Gretel“, în premieră la Opera Română Craiova
» Andreea Săndiță, premiată la concursul UE pentru traducători
» Se deschide patinoarul din Rovinari
» Ciurel anunţă un profit de zece ori mai mic decât anul trecut
» Ucraina: Două persoane rănite au fost rănite la Kiev, în urma exploziei unui colet-capcană
» Ziua Roşiei Montane, marcată astăzi la Craiova
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Bancul zilei
» Daniel Chiţoiu demisionează din funcţia de ministru al Finanţelor
» Şeful diplomaţiei UE s-a întâlnit cu preşedintele Ucrainei şi cu liderii Opoziţiei din această ţară
» Israel: Shimon Peres a susţinut un curs de educaţie civică urmărit de 9.000 de liceeni
» Italia: Scrisoare ce conţinea un glonţ, adresată preşedintelui Camerei inferioare a Parlamentului, interceptată

Local

» Jurnalul unei femei de altădată
» Peste 2.600 de cetăţeni nu au cărţi de identitate
» Virus periculos la Creşa nr. 4 din Craiova
» Înşelat de zeci de ori prin metoda „Câştiguri de Premii“
» Lotul Tiugan – 54 de ani de închisoare
» Şi „partenerii“ lui Covei fac puşcărie
» Arde ce facturaţi voi, nu ce calculăm noi!
» Tribunalul Olt, în imposibilitatea de a judeca două procese în care este implicat un bărbat condamnat în Thailanda
» A început măcelul la adăpostul de la Breasta
» Olt: Compania de Apă Slatina a preluat staţia de epurare a municipiului
» UDMR va prezenta un proiect menit să sprijine persoanele pe care băncile le evacuează din locuinţe
» “Nastratin şi Povestea vorbei”, premieră la Teatrul Ariel din Râmnicu Vâlcea

Dolj

» Poliţiştii craioveni şi iPod-ul

Gorj

» Crimă între fraţi
» Un elicopter SMURD care transporta un pacient din Gorj spre Bucureşti a aterizat la Piteşti, din cauza ceţii

Sport

» Fotbal – Pandurii Târgu Jiu – Mlada Boleslav, scor 0-0, într-un meci amical
» “Pantera” Tănasie, Cătălin Oprea şi Ionuţ Pucă, la Ora de Sport
» FC Olt Slatina a remizat în primul amical al anului
» FC Balş, precum FC Barcelona
» Răzvan Gorovei vrea să revină pe teren în Liga I
» Astăzi încep Jocurile Olimpice de la Soci
» Trei puncte importante pentru voleibalişti
» Ce coşmar! Au pierdut pe terenul ultimei clasate
» Box – Doroftei: E urât ce i se întâmplă lui Obreja

Bani & Afaceri

» Fiscul s-a pus pe executări silite. Bunurile se vând greu
» Business în Oltenia
» Olt: Agricultorii îşi primesc subvenţiile în această lună

Sanatate

» ARPIM şi APMGR avertizează că medicamentele ieftine ar putea să dispară de pe piaţă
» Campania de vaccinare antigripală s-a încheiat

Magazin

» Cine a descoperit America?
» Horoscop
» Craiova: Spectacolul programat pentru 14 februarie la Sala Polivalentă a fost anulat

Top