\n
Jucătorii formaţiei FC Universitatea Craiova şi-au reluat astăzi pregătirea în vederea participării în partea secundă a campioantului din Liga a II-a, seria 2. Alb-albaştrii au întâmpinat probleme în privinţa deplasării spre Parcul „Nicolae Romanescu”, acolo unde au efectuat primele alergări din 2014, şi asta pentru că forţele de ordine de la stadionul „Ion Oblemenco” şi-au dat „acordul” destul de greu ca să-i lase pe şoferii FCU să pornească autocarul echipei, aflat în incinta complexului sportiv. După aproximativ 45 de minute întârziere şi-au făcut apariţia în Parcul „Romanescu” şi Ciucă şi compania, ei fiind supuşi alergărilor şi altor execiţii fizice. La singura şedinţă a zilei a fost prezent şi portarul Cosmin Vâtcă. Astăzi sunt aşteptaţi la Craiova şi fundaşii Milan Mitic şi Stephane Acka, în timp ce Bozidar Cosic va mai întârzia puţin, având de rezolvat nişte probleme personale în Serbia.
Mai multe amănunte în GdS de mâine.
Editor: Alexandru Vîrtosu