15.1 C
Craiova
sâmbătă, 18 mai, 2024
Știri de ultima orăSportAna Maria Brânză, mulţumită de realizările din 2013

Ana Maria Brânză, mulţumită de realizările din 2013

Spadasina Ana Maria Brânză a declarat, astăzi, la sediul Ministerului Tineretului şi Sportului, unde scrimerii au fost premiaţi pentru performanţele din 2013, că cel mai mult se bucură că au fost obţinute rezultate cu mulţi sportivi tineri. „Cel mai mult mă bucur că reuşim să aducem medalii şi cu alţi oameni. În afară de faptul că am schimbat garniturile, anul acesta am schimbat şi preşedintele federaţiei. Mihai Covaliu a venit cu un elan şi atâtea medalii şi sper ca acest om bun să continue pe această pantă ascendentă şi noi să-l ajutăm, pentru că este un om care se implică total. El are puterea să schimbe faţa scrimei româneşti”, a spus Brânză, pentru Mediafax.

Ana Maria Brânză a afirmat că s-a obişnuit cu premierile de sfârşit de an, chiar dacă trebuie să plece din cantonament de fiecare dată pentru a asista la ele. „M-am obişnuit cu aceste premieri, chiar dacă trebuie să vin din cantonament. De fiecare dată nu pot să spun nu, pentru că munca noastră este răsplătită. Sunt probleme financiare, în special la început de an, dar ne-am acomodat şi cu asta. Am primit toate premierile, aşa că ne-am păstrat pentru anul următor, pentru competiţii, bani pe care ni-i decontează într-un final. Nu este nicio problemă, datoria noastră este de a câştiga medalii în continuare”, a completat Brânză.

Tiberiu Dolniceanu: Era normal să mi se dea atâta atenţie

Sabrerul Tiberiu Dolniceanu consideră că era normal să i se acorde multă atenţie în această perioadă, având în vedere rezultatele obţinute. „Era normal să mi se dea atâta atenţie, având în vedere rezultatele obţinute în acest an, dar nu prea sunt eu cu genul ăsta de evenimente. E foarte greu de obţinut o medalie de aur la Rio, dar fiecare o să meargă cu şansa lui, mai ales că la noi s-a scos proba pe echipe. Mai sunt trei ani şi orice se poate întâmpla. Pregătirea rămâne aceeaşi ca şi până acum. Nu a fost o pregătire specifică pentru echipe şi una pentru individual”, a adăugat Dolniceanu.
Preşedintele de onoare al Federaţiei Române de Scrimă, Ana Pascu, a precizat că în ciuda problemelor financiare, scrimerii români vor continua să obţină performanţe. „Sunt convinsă că nu ne vom opri aici. Suntem în plină pregătire pentru calificarea la Jocurile Olimpice. Sunt bucuroasă că putem, aşa cum o făceam pe vremuri, să «raportăm» că am adus medalii. Am avut multe probleme. Federaţia Română de Scrimă e de mult timp în lipsă de bani. Am realizat totuşi nişte lucruri fără de care nu puteam face saltul acela mic de care aveam nevoie. Italia şi Franţa au aceleaşi probleme, dar noi fiind mai obişnuiţi decât ei, putem trece mai repede faţă de ei, care sunt ţinuţi în puf”, a explicat Pascu.
Echipa masculină de sabie şi cea feminină de spadă au fost premiate, astăzi, la sediul MTS, de ministrul Nicolae Bănicioiu pentru rezultatele obţinute în anul 2013 la Campionatele Mondiale de la Budapesta, Campionatele Europene de la Zagreb şi la Combat Games 2013.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS