15.9 C
Craiova
joi, 23 mai, 2024
Știri de ultima orăSportBox - Jo Jo Dan: Merit încă o şansă la centura mondială

Box – Jo Jo Dan: Merit încă o şansă la centura mondială

Pugilistul Ionuţ Ion, alis Jo Jo Dan, a declarat, după victoria de sâmbătă contra canadianului Kevin Bizier, că merită încă o luptă pentru titlul mondial, după ce a pierdut două întâlniri cu turcul Selcuk Aydin, în 2010 şi 2011. „M-am întors la cel mai înalt nivel. Sunt foarte mulţumit de această victorie. Bizier era neînvins, clasat foarte bine în ierarhie, dar eu am venit aici şi l-am învins pe terenul său. Determinarea şi experienţa au făcut diferenţa în meci. Vreau doar să am ocazia. Am demonstrat împreună cu echipa mea că sunt unul dintre cei mai buni luptători din categorie la nivel mondial. Merit încă o şansă la centura mondială. Nu îmi pasă cu cine va fi. Am încredere că echipa mea îmi va găsi cea mai bună ocazie şi nu am nicio îndoială că voi fi pregătit”, a spus Jo Jo Dan, citat de Mediafax.

Promotorul Lou Di Bella este de părere că Jo Jo Dan are „stofă” de campion. „După meciul de sâmbătă, Jo Jo Dan a arătat că este unul dintre cei mai buni luptători din categorie şi a dovedit că este făcut din material de campion. Este timpul să aibă ocazia să lupte pentru titlul mondial. Sper ca cei care nu au văzut lupta sa cu Bizier să o facă şi să vadă ce fel de luptător este Jo Jo Dan”, a completat Lou Di Bella.
Pugilistul Ionuţ Ion, alias Jo Jo Dan (32 de ani), l-a învins, sâmbătă, la puncte, într-o gală în oraşul Quebec, pe canadianul Kevin Bizier (29 de ani) şi a devenit al doilea challenger la titlul mondial în versiunea IBF. Meciul s-a disputat pe durata a 12 reprize.
Jo Jo Dan a obţinut, cu această victorie, două centuri, NABA şi IBF Inter-Continental la categoria semimijlocie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS