14.5 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal - CSU Craiova a pus în vânzare bilete şi la volanţi

Fotbal – CSU Craiova a pus în vânzare bilete şi la volanţi

Conducerea clubului CS Universitatea Craiova a decis să pună în vânzare bilete şi prin vânzătorii volanţi pentru derbiul de sâmbătă, de la ora 16.00, pe stadionul „Ion Oblemenco”, cu FC Universitatea Craiova, cu toate că se anunţase la începutul săptămânii că tichetele se pot achiziţiona decât on-line. Vânzătorii volanţi se vor găsi în jurul stadionului şi în centrul oraşului, conturile fiind de 15 lei la tribuna a II-a şi 20 de lei la tribuna I.

În vederea desfăşurării în bune condiţii a partidei gruparea olteană a emis un comunicat în care aduc suporterilor la cunoştinţă următoarele:
„1. accesul în stadionul Ion Oblemenco se va realiza începând cu orele 14.00 pe următoarele porţi: Tribuna 0 şi tribuna I B – pe poarta numărul 1
Tribuna a II-a: porţile 5,6,7; Tribuna 1 A: poarta 13; Peluza nord: poarta 9; Peluza Sud: porţile 3 şi 4.
2. Accesul spectatorilor se va face numai pe bază de bilet sau invitaţii. Partida, fiind considerată cu grad de risc ridicat, conform legii 4/ 2008, accesul copiilor sub 14 ani se va face pe bază de bilet / invitaţie şi numai însoţiţi de o persoană adultă care posedă, de asemenea, Bilet sau invitaţie.
3. Accesul persoanelor din mass-media se va face numai pe bază de acreditări eliberate de clubul CS Universitatea Craiova (nu pe baza legitimaţiei de serviciu).
4. Suporterii care doresc să pătrundă în stadion cu bannere (inscripţii) vor trebui să prezinte conţinutul acestora cu cel puţin două ore înainte de desfăşurarea meciului, pentru a putea fi prezentate observatorului partidei.
5. Este interzisă introducerea în stadion a băuturilor alcoolice, arme şi muniţii de orice fel, făclii, torţe, artificii, petarde, materiale explozive, incendiare sau fumigene, substanţe toxice, halucinogene, iritant lacrimogene, recipiente, corpuri contondente, cuţite, castete ori alte asemenea obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, împungere ori lovire”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS