21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportA doua deplasare pentru Dzambic&Co. în Macedonia

A doua deplasare pentru Dzambic&Co. în Macedonia

Baschetbaliştii de la SCM-U Craiova joacă astăzi, de la ora 18.30, în Macedonia, contra echipei KK Kozuv, în etapa a patra din Liga Balcanică. Ambele echipe ocupă locurile doi, respectiv trei, având acelaşi număr de puncte, cinci, ca şi liderul competiţiei, formaţia Signal Prishtina din Kosovo. SCM-U şi Kozuv au câte două victorii şi o înfrângere în Liga Balcanică. Oltenii au câştigat ambele meciuri disputate acasă şi au pierdut în Macedonia, în faţa celeilalte echipe a lor din Liga Balcanică, KK Kumanovo, în timp ce KK Kozuv a câştigat primele două partide, apoi a pierdut meciul cu bulgarii de la Balkan.
Baschetbaliştii craioveni vin după o perioadă nefastă în campionatul intern, cu trei eşecuri consecutive, la Rovinari, acasă cu Cluj şi la Sibiu. De o etapă au rămas fără antrenorul principal Andelko Mandic, iar de echipă se ocupă „secundul“ Milan Nisic.
Totuşi, după toate problemele din Liga Naţională, Bogdan Popescu şi colegii săi se pot mobiliza astăzi şi pot obţine al treilea succes în această competiţie internaţională.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS