22.8 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal - CS Universitatea Craiova - FC Olt Slatina, scor 2-1, în Liga a II-a, seria 2

Fotbal – CS Universitatea Craiova – FC Olt Slatina, scor 2-1, în Liga a II-a, seria 2

CS Universitatea Craiova a câștigat, scor 2-1, partida disputată sâmbătă seară, pe stadionul „Ion Oblemenco, în compania echipei FC Olt Slatina, contând pentru etapa a 8-a din Liga a II-a, seria 2.

Oaspeții au deschis scorul în minutul 4, prin Alin Ignea, care a transformat fără emoții o lovitură de la 11 metri, obținută de Bancu, în urma unui fault comis de Silviu Izvoranu, care a văzut şi cartonaşul roșu. Craiovenii au egalat prin Costin Curelea (‘7), care a reluat cu capul, de la aproximativ 10 metri, o centrare venită de la Pleșan, dintr-o lovitură liberă. Gazdele au beneficiat şi ele de un penalti, Gorovei a fost faultat Siminic, dar Ganea a nimerit bara de la punctul cu var. Craiovenii au reușit să intre în avantaj în minutul 72, când Pleșan a reluat de la 6 metri o centrare venită de la Ganea, pecetluind scorul final.

CS Universitatea: Brac – Cârjă, Pătraşcu, Izvoranu, I. Stancu – Gorovei, Pleşan, Ad. Ionescu (’73, Ljubinkovic), Ganea – Curelea (’79, Precup), Sin (’75, Oprița). Antrenor: Ovidiu Stângă.

FC Olt: Mogoşanu – Anghelina, Crușoveanu, Gligor, Siminic (’81, Drăghici) – Huțanu, Quist (’77, Agbleta), Ignea, Bancu – N’kongue, Vâlcică (’70, Ene). Antrenor: Dan Oprescu.

Cartonaşe galbene: Quist, Siminic, Huțanu, Bancu.

Cartonaș roşu: Izvoranu ‘4.

Au arbitrat: Florin Miron – Marius Marchidanu, Bogdan Gheorghioiu.

Observatori: Zaharia Ciev, Dorel Cura. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS