17.6 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSport„Şcolarii“ nu au confirmat la Cluj

„Şcolarii“ nu au confirmat la Cluj

Grupa de juniori C (copii născuţi în 1998) a Şcolii de Fotbal „Gică Popescu“ nu a reuşit să-şi atingă obiectivul la turneul semifinal de la Cluj, ratând calificarea în finala Campionatului Naţional, după ce a înregistrat două victorii şi două înfrângeri. Trupa lui Ionuţ Cimpoieru a debutat cu stângul, pierzând cu 3-2 în faţa Stelei Bucureşti, golurile craiovenilor fiind marcate de căpitanul Alexandru Popescu, apoi a câştigat clar, cu 5-0, în faţa celor de la Salina Ocna Şugatag, marcatori fiind Alex Popescu (2), Mihai Firan (2) şi Alex Dinu. „Şcolarii“ au înregistrat un succes categoric şi cu ACS Ardealul Cluj, scor 4-1 (Alex Popescu, Denis Lazăr, Alin Burdeţ, Valentin Belei), dar au capotat neverosimil, scor 0-4, în faţa celor de la Atletico Arad.
Pe primul loc al turneului semifinal care s-a desfăşurat la Cluj a terminat Steaua, care va juca finala mare a Campionatului Naţional pe 29 iunie, la Buftea, contra câştigătoarei turneului semifinal de la Ovidiu-Constanţa, Viitorul Constanţa, finala mică disputându-se între ocupantele locurilor doi, Atletico Arad şi Dinamo Bucureşti.

Cimpoieru: La anul o să muncim mai mult

Antrenorul Şcolii de Fotbal „Gică Popescu“, Ionuţ Cimpoieru, a afirmat că experienţa de la Cluj a fost benefică, dar că rezultatul nu a fost cel scontat. „A fost un test util pentru noi, dar se putea obţine mai mult. Practic, nici o echipă nu a fost peste noi valoric, dar noi am prins două zile proaste şi am pierdut neverosimil. Ne-a dezavantajat şi tragerea la sorţi, pentru că am jucat în fiecare zi câte un meci, fără pauză, iar la final s-a văzut acest lucru, pentru că s-a instalat oboseala şi au apărut şi accidentările. La meciul cu Atletico Arad, unul foarte important pentru noi, am avut cinci jucători accidentaţi şi am utilizat rezervele. Rezultatul s-a văzut pe tabela de marcaj. Nu facem un capăt de ţară din faptul că am ratat calificarea în finală, chiar dacă ne-am dorit foarte mult să câştigăm, dar nici nu ne putem declara mulţumiţi de ceea ce am realizat. La anul o să muncim mai mult la antrenamente şi vom încerca să obţinem mai mult. Din punct de vedere fotbalistic, urmează o scurtă vacanţă, reunirea echipei urmând să aibă loc pe 22 iulie. În schimb, băieţii vor avea o perioadă solicitantă din pricina şcolii, în această perioadă vor susţine capacitatea, examenul de admitere la liceu, şi trebuie să fie în «formă» şi cu învăţatul. Noi suntem alături de ei şi le ţinem pumnii“, a declarat Ionuţ Cimpoieru, pentru GdS.
Lotul grupei de juniori C a Şcolii de Fotbal „Gică Popescu“ a fost compus din următorii: portari: Cătălin Popescu, Alex Nedeianu; jucători de câmp: Radu Boboc, Antonio Matuşca, Cătălin Buliga, Sebastian Tătulea, Denis Lazăr, Alin Burdeţ, Adrian Vâlcea, Alex Dinu, Alex Popescu, Mihai Firan, Piciu Cosmin, Denis Mare, George Nedeluş, Alex Nicu, Valentin Belei şi Vlad Popovici.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS