22.8 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportCUPA ROMÂNIEI: Petrolul Ploieşti a învins CFR Cluj, scor 1-0, şi a câştigat trofeul

CUPA ROMÂNIEI: Petrolul Ploieşti a învins CFR Cluj, scor 1-0, şi a câştigat trofeul

Formaţia Petrolul Ploieşti a câştigat Cupa României pentru a treia oară în istorie, după ce a învins, sâmbătă, pe Arena Naţională, cu scorul de 1-0 (1-0), echipa CFR Cluj, în finala competiţiei. Acesta este primul trofeu al echipei Petrolul în ultimii 18 ani, informează Mediafax. 

Unicul gol al meciului a fost marcat de Bokila, în minutul 8, când a profitat de o greşeală din apărarea echipei clujene şi a înscris cu un şut la colţul lung.

Petrolul Ploieşti: Hamutovski – Alcenat, Hoban, Yamissi, Guilherme – Mustivar, Mojica (Romario ’83) – Boudjemaa (Achim ’90+2), Hamza, Grozav (Morar ’72) – Bokila. Antrenor: Cosmin Contra.

CFR Cluj: Felgueiras – Ivo Pinto, Cadu, Piccolo, Camora – Mureşan, Sare – Rui Pedro, Diogo Valente (Kapetanos ’61), Deac (Weldon ’81) – Maah. Antrenor: Eugen Trică.

Cartonaşe galbene: Alcenat ’20, Mojica ’43, Bokila ’45+2, Hamza ’90+4 / Mureşan ’45+1, Rui Pedro ’59, Cadu ’80.

Meciul a fost arbitrat de Cristian Balaj, ajutatla cele două linii de Aurel Oniţă şi Valentin Avram. Rezervă a fost George Rădulescu. Asistenţi suplimentari au fost Alexandru Tudor şi Istvan Kovacs, iar Sebastian Gheorghe a fost rezervă. Delegat de joc a fost Daniel Prodan, iar observatori de arbitri Alexandru Deaconu.  

Antrenorul echipei Petrolul, Cosmin Contra, suspendat după incidentele de la meciul cu Gaz Metan Mediaş, a urmărit partida din tribună.

La meci au fost prezenţi si componenţii echipei naţionale a României în frunte cu selecţionerul Victor Piţurcă, dar şi jucătorii reprezentativei de tineret.

La finală au asistat 29.343 de spectatori.

După ce a fost înlocuit cu Morar, Gheorghe Grozav s-a dus în tribune alături de fanii ploieşteni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS