13.4 C
Craiova
joi, 9 mai, 2024
Știri de ultima orăSportBaschet (m): SCM-U Craiova a pierdut şi al treilea meci cu Gaz Metan Mediaş

Baschet (m): SCM-U Craiova a pierdut şi al treilea meci cu Gaz Metan Mediaş

Echipa masculină de baschet SCM-U Craiova a fost învinsă, sâmbătă după-amiază, în deplasare, de către Gaz Metan Mediaş, cu scorul de 86-75 (20-22, 26-21, 16-13, 24-19) în al treilea meci dintre cele două formaţii, contând pentru sferturile de finală ale play-off-ului Ligii Naţionale.
Fără Dzambic, Bureau (ambii suspendaţi) şi Drăguşin (accidentat), echipa olteană a făcut un joc bun, iar gazdele s-au desprins pe tabelă abia în sfertul patru. SCM-U a fost însoțită la Mediaș și de aproximativ 20 de suporteri.

Pentru Craiova au evoluat: Petrişor (2 puncte), Habus (10), Hallik (15), Seals (21), Orbeanu (9), C. Corneanu (2), Miskovic (2), Gavrilă, Djurasovic (5) şi Kabengele (9). Scorul general a devenit 3-0, iar medieşenii s-au calificat în semifinalele campionatului. În schimb, jucătorii de la SCM-U Craiova au încheiat sezonul, pe locul cinci.


Editor: Ionuț Nica

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS