15.1 C
Craiova
joi, 9 mai, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal - Michael Owen se retrage din activitate la finalul sezonului

Fotbal – Michael Owen se retrage din activitate la finalul sezonului

Fostul atacant al reprezentativei Angliei, Michael Owen, în vârstă de 33 de ani, a anunţat că se va retrage din activitate la finalul sezonului. Owen, care a jucat de 89 de ori în naţionala Angliei şi a marcat 40 de goluri, a evoluat de-a lungul carierei pentru Liverpool, Real Madrid, Newcastle United, Manchester United, iar în prezent este legitimat la Stoke City.
„Cu mare mândrie anunţ că intenţionez să mă retrag la finalul sezonului. Am fost foarte norocos în carieră şi am avut parte de un traseu la care doar aş fi putut visa. Este momentul să mă retrag. Nimic nu ar fi fost posibil fără sprijinul extraordinar al antrenorilor, coechipierilor, stafului, suporterilor şi sponsorilor. Mulţumesc fiecăruia în parte pentru rolul jucat în cariera mea. Mai mult decât orice mulţumesc familiei mele. Frumoasei mele soţii Louise, pentru iubirea continuă şi sprijinul necondiţionat în etapele carierei mele şi pentru că mi-a oferit cel mai preţios dar, copiii noştri. Mulţumesc mamei, care mereu mi-a suportat frustrările şi a ţinut familia unită. Mulţumesc fraţilor mei, Terry, Andy, Karen şi Lesley, pentru că au fost înţelegători şi au creat mediul perfect în care să cresc. Ultimul, dar nu cel din urmă, mulţumesc tată! Am reuşit! De la parcările friguroase la terorizarea celor mai buni fundaşi din lume pe cele mai mari arene. Nu aş fi reuşit fără tine”, a declarat Owen, pentru BBC, citat de Mediafax.
Michael Owen a marcat 220 de goluri în cariera la echipele de club, reuşind să câştige titlul în Anglia, Cupa Angliei, Cupa Ligii (de trei ori) şi Cupa UEFA. El a câştigat Balonul de Aur în 2001.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS