29 C
Craiova
sâmbătă, 1 iunie, 2024
Știri de ultima orăSportHandbal (f): Oltchim a învins în deplasare la Zvezda

Handbal (f): Oltchim a învins în deplasare la Zvezda

 

Oltchim revine în cursa de calificare pentru semifinalele Ligii Campionilor la handbal feminin, graţie victoriei reuşite, astăzi, în deplasare, cu formaţia rusă Zvezda Zvenigorod, scor 26-23 (13-15), în Grupa principală 2 a competiţiei , transmite Agerpres.

Oltchim a deschis scorul (1-0, min. 3), dar Zvezda a preluat controlul jocului şi a avut avantaj de două goluri în cea mai mare parte a primei reprize şi chiar de trei (9-6, min. 21). Oltchim a reuşit egalarea şi chiar a condus cu 12-11 (28), dar echilibrul a durat foarte puţin. Zvezda a revenit în avantaj imediat, după trei goluri consecutive şi a intrat la pauză cu un avans de două goluri, 15-13.

În debutul părţii secunde, Zvezda şi-a mărit avantajul de pe tabelă la patru goluri, 17-13 (35). Oltchim a replicat imediat şi a marcat de trei ori la rând, beneficiind şi de intervenţii reuşite ale Paulei Ungureanu, iar scorul a devenit 17-16 (39). Bulatovic a adus egalarea (47), 19-19, iar Stanca a adus vâlcencele în avantaj (21-20, 50). Oltchim s-a desprins apoi la patru goluri, 24-20 (55), dar finalul a fost strâns, pentru că Zvezda nu a cedat şi a punctat de două ori la rând, 24-22 (56). Campioana României s-a impus cu scorul de 26-23, reuşind a doua victorie consecutivă (ambele cu Zvezda), după ce pierduse primele două partide din grupă.

Au evoluat echipele:

Zvezda: Viktoria Kalinina, Maria Sidorova – Natalia Cernova (1 gol), Iulia Havronina (1), Oksana Koroleva, Alexandra Lacrabere (1), Anastasia Lobaci (2), Ekaterina Marenikova (5), Julija Nikolic, Liudmila Postnova (6), Iana Uskova (4), Ana Viahireva (3). Antrenor: Antrenor: Zdravko Zovko.

Oltchim: Paula Ungureanu, Silvia Navarro Gimenez – Iulia Managarova (3), Ada Nechita (2), Aurelia Brădeanu (2), Katarina Bulatovic (7), Alexandrina Cabral Barbosa (1), Oana Manea (3), Adina Meiroşu (4), Allison Pineau, Ionela Stanca (3), Ramona Farcău (1). Antrenor: Jakob Vestergaard.

Arbitri: Robert Schulze, Tobias Tönnies (ambii din Germania); Delegat EHF: Ivan Dolejs (Cehia).

În clasament, înaintea partidei dintre RK Krim Mercator Ljubljana şi FTC Rail Cargo Hungaria Budapesta, programată duminică, liderul grupei e FTC Rail Cargo Hungaria, cu 6 puncte, urmată de Oltchim, 4 p, RK Krim Mercator, 4 p, Zvezda Zvenigorod, 0 p.

Oltchim va juca următoarea partidă tot în deplasare, pe 9 martie, cu Ferencvaros TC Rail Cargo Hungaria, înaintea ultimul meci, cu Krim, din 17 martie la Rm. Vâlcea.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS