22 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportPetrolul Ploieşti, prima semifinalistă

Petrolul Ploieşti, prima semifinalistă

Formaţia Petrolul Ploieşti s-a calificat în semifinalele Cupei României, după ce a învins, marţi seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (1-0), echipa Concordia Chiajna, în sferturile de finală ale competiţiei. Golurile au fost marcate de Bokila (‘44 şi ‘54) pentru ploieşteni, respectiv Purece pentru Concordia, în minutul 82, din penalti.
Petrolul: Bornescu – Achim, Galamaz, Manasse, Guilherme – Hoban, Marinescu (‘71, Cesinha) – Boudjemaa, Ad. Cristea (‘66, Mustivar), Grozav – Bokila (‘81, Morar). Antrenor: Cosmin Contra.
Concordia: Cobrea – Belu, Leca, Ghionea, Bambara – Paraschiv (‘46, Popovici), Purece – Serendiuc, Pană, Zuluf (‘78, Damian) – Ibrici (‘46, Wellington). Antrenor: Ilie Stan.
Antrenorul Petrolului, Cosmin Contra, este încântat că ploieştenii s-au calificat în semifinalele Cupei României, însă recunoşte că încă nu au o echipă care să facă faţă în cupele europene. „Nu am avut un meci uşor. Chiajna este o echipă care aleargă foarte mult, se închid bine în apărare, fac ceea ce au învăţat, încearcă să lovească pe contraatac sau printr-o fază fixă. Acum ne-am arătat adevărata valoare. Am demonstrat că suntem o echipă foarte puternică, dar nu avem încă faţă de Europa“, a spus Contra, la Digi Sport.
Tehnicianul Concordiei, Ilie Stan, a recunoscut cu fair-play superioritatea Petrolului: „Atâta timp cât nu pui probleme pe fază de atac, e foarte greu să te califici“.
În semifinale, Petrolul va întâlni câştigătoarea partidei dintre Ceahlăul şi Oţelul, dispută care urma să aibă loc ieri seară, după închiderea ediţiei. Tot aseară târziu era programată şi întâlnirea CFR Cluj – Dinamo, în timp ce astăzi, de la ora 20.30 (Digi Sport 1), se va juca disputa Rapid – Astra Giurgiu. Finala competiţiei va avea loc pe 1 iunie 2013.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS