Știri de ultima orăSportValentina Dinu, „îngerul salvator“ al lui Miskovic

Valentina Dinu, „îngerul salvator“ al lui Miskovic

Baschetbalistul sârb Ivan Miskovic, de la SCM-U Craiova, care a suferit o stare sincopală la minute bune după încheierea meciului de sâmbătă cu Miercurea Ciuc, a avut mare noroc. Ambulanţa plecase de la Sala Polivalentă, dar medicul Valentina Dinu se afla în vecinătatea sălii când a primit telefon că jucătorul se simte rău şi a intervenit imediat, stabilizându-l.

Jucătorul sârb Ivan Miskovic, de la echipa masculină de baschet SCM-U Craiova, a avut parte, sâmbătă seară, după încheierea meciului cu BC Miercurea Ciuc de la Sala Polivalentă, de un incident nefericit, ajungând la Urgenţă. Pe scurt: după cinci minute de joc, Miskovic a acuzat durere la piciorul drept, a fost schimbat, i s-au administrat două pastile, un Tador şi un Midocalm, iar la plecarea din sală a suferit o stare sincopală (leşin – n.r.).
După ce o publicaţie on-line a postat o ştire în care se menţiona că „o injecţie administrată i-a provocat alergie şi baschetbalistul a intrat în comă“, medicul Valentina Dinu, care i-a acordat jucătorului primul ajutor şi care se ocupă de echipele SCM-U Craiova, a vrut să lămurească situaţia, spunând că „ceea ce s-a scris este o mizerie“.
Valentina Dinu, medic specialist cu doctorat în medicina sportivă, care este directoarea Policlinicii pentru Sportivi din Craiova, a punctat că sportivului nu i-a fost pusă nici un moment viaţa în pericol, că nu i-a administrat lui Miskovic injecţie pentru calmare şi că jucătorul nu a fost în comă.
Aceasta a povestit ieri, pentru GdS, că doar ce plecase de la sală când a primit un telefon în care i s-a spus că jucătorului i s-a făcut rău, așa că a revenit în câteva secunde, acordându-i primul ajutor.
„Jucătorul Ivan Miskovic se afla sub tratament medicamentos de la începutul lunii noiembrie, fiind diagnosticat cu ruptură musculară. La partida de sâmbătă, sportivul a acuzat unele dureri, în minutul 5, moment în care am recomandat tehnicienilor să nu-l mai supună la efort pentru a nu-i recidiva accidentarea. La acel moment, a primit un comprimat de Tador şi un comprimat de Midocalm, medicamentaţie din familiile de antiinflamatoare şi decontracturante, medicamente pe care sportivul le-a avut indicate şi în timpul tratamentului. În plus, i-a fost aplicat şi un antiinflamator unguent, cu aplicaţie locală. Incidentul despre care se face precizare a intervenit la aproximativ două ore după aplicarea tratamentului medicamentos, ceea ce exclude, în practica medicală, intoleranţa medicamentoasă“, a explicat medicul, care are o bogată experienţă în munca cu sportivii de performanţă.

„Nu a fost comă!“

Valentina Dinu a adăugat că nefericitul eveniment a avut loc la multă vreme după încheierea meciului, norocul fiind că ea abia plecase de la sală şi a putut să revină repede ca să-i acorde primul ajutor sârbului. „Eu am mai întârziat la sală până m-am schimbat, până am strâns trusa medicală. Am plecat şi, când să traversez strada, am primit telefon că îi este rău lui Miskovic. Am alergat prin iarbă şi în câteva secunde am ajuns la el. Se auzea şi ambulanţa venind. I-am administrat tratament injectabil intramuscular cu Hemisuccinat. În acel moment jucătorul era conştient, în stare sincopală, adică atunci când leşini. Termenii medicali trebuie folosiţi cu atenţie. Nu a fost comă, ci o stare sincopală a cărei cauză trebuie definită prin probe medicale.
Echipajul de la Serviciul de Urgenţă poate confirma că viaţa jucătorului nu a fost nici un moment în pericol. Există o fişă medicală. Ce s-a scris este o mizerie! Eu nu mă disculp pentru că meciul se terminase de mult, nimeni nu mai era la sală, doar am prezentat faptic ce am făcut, să nu se înţeleagă că i-am făcut o injecţie care l-a băgat în comă“.

Toma: Sportivul
se simte bine

Sportivul a fost stabilizat repede, duminică dimineaţă a fost trimis acasă, dar încă nu s-a aflat cauza stării sincopale. Marius Toma, managerul echipei de baschet SCM-U Craiova, a declarat ieri că „jucătorul a făcut deja unele investigaţii medicale, se simte bine şi va face analize amănunţite în perioada următoare“. De altfel, medicul Valentina Dinu a spus că abia după ce va face toate investigaţiile, mai ales examenul alergologic la Bucureşti, şi se va afla cauza leşinului, sportivul va putea fi declarat „apt de joc“. „Sunt prima care spune că investigarea medicală trebuie să meargă mai departe pentru că acum nu este apt de joc. Trebuie să facă examenul de alergologie la Bucureşti, deoarece la Craiova nu poate face această testare la medicamente, ci doar la polen, la praf, la altele. Trebuie să ştie dacă e alergic la ceva“, a încheiat Valentina Dinu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS