17.9 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportBaschetbaliştii craioveni au înregistrat al doilea eşec

Baschetbaliştii craioveni au înregistrat al doilea eşec

SCM-U Craiova a pierdut la Târgu Mureş, la 11 puncte diferenţă, după o partidă echilibrată. Diferenţa s-a făcut în sfertul trei,
unul foarte slab pentru elevii lui Mandic.

După trei victorii consecutive, baschetbaliştii de la SCM-U Craiova au înregistrat, luni seară, al doilea eşec din acest campionat. Oltenii au fost învinşi, în deplasare, de BC Mureş Târgu Mureş, una dintre echipele care au început ca din puşcă sezonul.
„Tigrii“ mureşeni s-au impus cu scorul de 94-83 (18-24, 27-20, 27-17, 22-21). Partida a fost echilibrată, la pauză gazdele aveau un punct avans (45-44), dar diferenţa s-a făcut în sfertul trei, pe care jucătorii de la SCM-U Craiova l-au pierdut la o diferenţă de zece puncte. În ultimul sfert, echipa condusă de pe margine de Andelko Mandic s-a apropiat de mai multe ori pe tabelă de adversar, dar a şi ratat numeroase ocazii, în timp de mureşenii, cu Branko Cuic în zi de graţie (a realizat 15 puncte, 8 recuperări, 7 pase decisive, 4 intercepţii – n.r.), au prelungit atacurile şi au obţinut victoria, a şasea în şapte partide disputate. BC Mureş a urcat pe locul trei, iar Craiova, cu cinci victorii şi două înfrângeri a coborât pe locul 7 în Liga Naţională.

Mandic: Am ratat nepermis în sfertul 3

Antrenorul Andelko Mandic a declarat la finalul partidei că elevii săi au făcut un meci bun, însă s-au relaxat nepermis în sfertul trei, moment în care s-a făcut diferenţa în opinia tehnicianului sârb. „A fost un meci bun, felicit echipa mureşeană. Şi noi am jucat bine, dar la începutul sfertului trei nu ne-am concentrat destul de bine şi am permis adversarului să se distanţeze la peste zece puncte. Acest aspect s-a dovedit decisiv, deoarece la Mureş este greu să mai revii de la minus zece puncte. Din păcate, am aruncat foarte rău de la distanţă, dar sunt mulţumit fiindcă jucătorii mei au avut caracter până la capăt, luptând până în ultima clipă, chiar dacă este greu să joci în Sala Sporturilor din Târgu Mureş“, a spus tehnicianul conform site-ului bcmures.com. El a mizat pe jucătorii: Ionuţ Drăguşin (11 puncte), LeVar Seals (26), Travis Bureau (8), Rade Dzambic (16), Nikola Djurasovic. Au mai intrat: Darko Habus (6), Iulian Orbeanu (2), Ivan Miskovic (14).

Seals şi Dzambic,
cele mai bune prestaţii stagionale

Doi dintre jucătorii străini din lotul SCM-U Craiova, LeVar Seals şi Rade Dzambic, au realizat în meciul de la Târgu Mureş cele mai bune performanţe stagionale. Conform totalbaschet.ro, pentru a doua oară consecutiv, americanul Seals a făcut un prim sfert de excepţie. El a înscris 15 puncte pe parcursul primelor zece minute. La jocul precedent, cu Sibiu, LeVar a înscris 17 puncte în primul sfert. La Târgu Mureş, Seals a avut un indice de 26 la eficienţă, 3 recuperări, 2 pase decisive, 4 intercepţii şi 26 de puncte, fiind principalul marcator al echipei sale.
A fost al treilea meci consecutiv în care americanul trece de 20 atât la puncte, cât şi la eficienţă. În schimb, Rade Dzambic a evoluat 35 de minute, apoi a fost descalificat. Sârbul a marcat 16 puncte, a avut 8 recuperări, 8 pase decisive şi o intercepţie pentru un coeficient de 22 la eficienţă. „Turbo“ Rade a stabilit astfel un record personal în noua ediţie de campionat din punct de vedere al indicelui de eficienţă.
Următorul meci pentru SCM-U Craiova se va disputa sâmbătă, de la ora 19.00, când oltenii vor primi vizita formaţiei BC Miercurea Ciuc. Meciul va avea loc în Sala Polivalentă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS