Pe 19 noiembrie se împlinesc 18 ani de când Sala Polivalentă din Craiova a ars. Zămislirea ei a întrecut-o pe cea a Mănăstirii meşterului Manole, înghițind sume uriaşe
Sala Polivalentă din Bănie a fost distrusă de un cumplit incendiu pe 19 noiembrie 1994. Acest nefericit eveniment a marcat declinul sporturilor de echipă din oraş, iar puţini craioveni îşi imaginau că vor trece 18 ani până ce vor avea ocazia să mai vadă un meci sau un spectacol în sală.
Vinovaţi pentru declanşarea incendiului au fost niște copii, care au făcut focul în unul din colţurile sălii, să se încălzească. Nicu Braun, fost voleibalist la Universitatea Craiova şi în naţionala României, care era în acea vreme director adjunct la instituţia care administra Polivalenta, Direcţia pentru Tineret Dolj (DTS), a rememorat pentru GdS ce s-a întâmplat în acea zi.
„Pe 19 noiembrie 1994 trebuia să aibă loc un concurs de Miss Piranda la Polivalentă şi din cauză că se vânduseră doar 26 de bilete a fost anulat. După meciul de fotbal Universitatea Craiova – Farul Constanţa, de pe stadionul «Central», în care am bătut cu 4-0, m-am dus cu nişte prieteni la o bere, să sărbătorim. La ora 18.30, m-a sunat şeful de complex, Vasilcoiu, să mă anunţe că a ars sala din cauza unor copii. Am plecat imediat acolo. Incendiul s-a propagat până la ora 22.00. Datorită faptului că Polivalenta a fost făcută foarte bine, structura metalică nu s-a prăbuşit să îngroape sala definitiv, ci s-a lăsat uşor-uşor pe scaune. Cea mai bună dovadă a fost că, la ce incendiu devastator a fost acolo, jumătate din scaune şi puferele de cauciuc pe care stătea sala au fost recuperate“, a spus Braun, care şi în prezent lucrează la Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Dolj.
Copiii piromani
au rămas fără case
Braun povesteşte că trei minori au fost găsiţi vinovaţi pentru incendiu, iar famiilor lor le-au fost luate apartamentele în contul pagubelor provocate, dar nu au fost acoperite nici 1 la sută din pierderi. Fostul voleibalist glumeşte şi spune că în acea perioadă a scris mai mult ca Eminescu dând declaraţii către organele competente. „Doar trei copii au fost găsiţi vinovaţi, restul plecaseră mai devreme. Locuiau la blocurile de peste drum de sală. Li s-au luat apartamentele părinţilor. Pot spune că în perioada noiembrie 1994 – martie 1995 am scris mai mult ca Mihai Eminescu la declaraţii către toate organele competente – poliţie, procuratură. Zilnic eram chemat acolo să spun ce s-a întâmplat“.
Lungul drum
de la ruine la o sală modernă
Din diverse motive, lucrările au mers în ritm de melc sau au fost oprite. „Prima dată am început demersurile la Ministerul Tineretului şi Sportului pentru reconstrucţia sălii. S-a făcut studiul de fezabilitate, noi voiam şi un bazin olimpic, dar nu s-a aprobat. Ministru era atunci Crin Antonescu, care a direcţionat o treime din fonduri către sala din Craiova. Adică din cele 90 de miliarde de lei vechi, 30 veneau la noi. Restul direcţiilor de sport nu mai aveau bani de reparaţii, de nimic. Ulterior, când am văzut că lucrarea trenează din lipsă de fonduri, am găsit o soluţie. Guvernarea PSD lansase programul «40 de săli de sport pentru România», prin Compania Naţională de Investiţii (CNI), aflată în subordinea ministrului Miron Mitrea, în cadrul CFR. Mitrea ne-a chemat la Bucureşti şi mi-a zis să fac demersurile necesare şi, dacă va fi nevoie, va renunţa la construcţia a 14 săli din acest program cu preţ estimativ între 10 şi 11 miliarde de lei vechi, ca să dea bani pentru Polivalenta din Craiova. În 2003, la o vizită a lui Adrian Năstase la Polivalentă, prefectul Ion Călin a predat documentaţia de la DSJ către primărie. Lucrările s-au reluat în 2005, deoarece a durat mult cu hârtiile. Totul s-a transferat cu titlu gratuit între cele două ministere. Firma de contrucţii condusă de Emil Ţugui a avut probleme financiare şi s-a scos iar la licitaţie sala, care a fost câştigată de firma Concas Buzău.
Montarea acoperişului, o adevărată epopee
Concas Buzău a dat lucrarea pe mâna antreprenorilor locali. De exterioare s-a ocupat Erbaşu Bucureşti, iar de interioare – Recon Craiova. Firma Popeci Craiova a făcut structura metalică. Montarea ei a fost o adevărată epopee, conform spuselor lui Nicu Braun: „Prima dată s-a făcut o machetă la scara 1:100, care a costat două miliarde de lei vechi. Ca să-i testeze rezistenţa, au dus-o la Băneasa, au băgat-o în tunelul de vânt, au simulat cutremure. Până la urmă am distrus-o. Inginerii în calculatoare au stabilit totul în cel mai mic detaliu. Grinda centrală are 57,2 metri. Când s-au turnat stâlpii, era sprijinită pe nişte burlane înfipte în beton. Avea voie să fie pusă cu marja de un centimetru, plus sau minus. Trebuia să vină fix în şuruburi, altfel nu mai intra. A fost o lucrare inginerească formidabilă“.
Cum decurgea
o zi de duminică
În aşteptarea primului meci în noua Polivalentă, Nicu Braun a povestit cum decurgea înainte de 19 noiembrie 1994 o zi de duminică pentru iubitorii de sport din Bănie. „Cu siguranţă, voi avea emoţii la primul meci deoarece am avut o contribuţie sufletească şi materială la această sală. Era un festival duminica. La ora opt şi jumătate începeau meciurile în Polivalentă. Se juca până la 1-2, apoi oamenii se duceau peste drum, la un restaurant numit «Stadion», mâncau ceva, apoi mergeau la meciul de fotbal. Ziua sportivă a unui craiovean începea la opt dimineaţa şi se termina la opt seara. Era şi epoca în care sportul era singura distracţie. La sală venea un public avizat şi obişnuit cu performanţa. Aveam o grămadă de jucători la naţională. Toate echipele participau în Cupele Europene. Dacă îmi amintesc bine, turneul de volei din ‘79, când Steaua câştigase Cupa Cupelor, iar Dinamo – Cupa Campionilor Europeni, noi am bătut ambele echipe la Craiova. Am bătut şi pe Baia Mare, care câştigase Cupa Balcanică. La meciuri intrau 2.500 de oameni, iar alţi 10.000 erau afară“.
Acum primăria finanţează, prin Sport Club Municipal (SCM), cinci echipe, toate în prima ligă, ce-i drept, fără performanţe notabile, şi deocamdată nu se ştie dacă acestea vor intra în curând în Polivalentă sau vor juca tot în Sala Sporturilor „Ion Constantinescu“ sau la Filiaşi, cum este cazul handbalistelor.
