8.1 C
Craiova
sâmbătă, 11 mai, 2024
Știri de ultima orăSport„Obreja vrea să-i denigreze pe Doroftei şi Vaştag“

„Obreja vrea să-i denigreze pe Doroftei şi Vaştag“

Preşedintele Asociaţiei Judeţene de Box Iaşi, Vasile Câtea, îi solicită preşedintelui FR de Box, Rudel Obreja, să spună „cum a distrus boxul românesc, nu să mintă şi să arunce cu noroi în simbolurile acestei discipline“, precum Francisc Vaştag şi Leonard Doroftei.
„Să ne spună cum a distrus boxul, nu să arunce cu noroi. Obreja are un singur scop, să denigreze oamenii care vin la FR de Box, în special pe Doroftei. Crede astfel că omul lui de încredere, probabil Fănel Trandafir, va avea mai multe şanse în faţa lui Doroftei. De asta Obreja încearcă să murdărească două simboluri, doi monştri sacri ai boxului românesc, pe Doroftei şi pe Feri Vaştag. Cred că lucrurile au degenerat, mesajele şi acuzaţiile transmise nu ne reprezintă, s-a transformat totul într-o ţigănie, e inadmisibil să faci atac la persoană, să faci aluzii despre familie“, a spus Câtea, citat de Mediafax. Fost preşedinte interimar al FR de Box, Câtea este de părere că Obreja, la nivel de seniori, din 2005 şi până în 2012, a avut cele mai proaste rezultate din istoria boxului românesc. „Doar patru medalii, în condiţiile participării la patru campionate europene, patru campionate mondiale şi două ediţii ale Jocurilor Olimpice. Din cauza lui s-a desfiinţat Centura de Aur şi a fost dezafiliată FR de Box. A făcut un singur lucru bun pentru box: ne-a unit pe toţi foştii mari campioni, antrenori şi iubitori ai boxului împotriva lui. Să ne lase să putem să ne apucăm de reparat şi recuperat dezastrul lăsat după opt ani de regres şi ultimii patru ani de cataclism. E mai rău ca după un război“, a adăugat Câtea.
Vasile Câtea este de părere că Rudel Obreja doreşte să fie în continuare preşedinte al federaţiei din cauza problemelor pe care le-ar avea în decontarea meciului Lucian Bute – Jean Paul Mendy de anul trecut. „Întrebarea la care nu reuşim să găsim răspuns e de ce ţine Obreja cu dinţii de scaunul din federaţie? Printre alte răspunsuri posibile ar fi şi faptul că are mari probleme cu deconturile după gala Bute. Banii de la Ministerul Turismului şi Dezvoltării au fost viraţi anul acesta şi probabil banii sunt băgaţi prin Federaţia Română de Box. După cum ştiţi, Obreja este anchetat de Departamentul de Luptă Antifraudă“, a subliniat Câtea.
Vasile Câtea, care este preşedinte al Asociaţiei Judeţene de Box Iaşi, a fost în perioada ianuarie – septembrie 2010 preşedinte interimar al FR de Box, iar între 2005 – 2010 a fost vicepreşedinte al forului de specialitate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS