13.7 C
Craiova
miercuri, 15 mai, 2024
Știri de ultima orăSportHandbaliştii craioveni, suprasolicitaţi

Handbaliştii craioveni, suprasolicitaţi

Echipa masculină de handbal CS Universitatea Craiova va disputa în weekend două partide oficiale, ambele în deplasare. Oltenii vor juca sâmbătă la Bistriţa, cu formaţia locală CSM, iar duminică la Baia Mare. Motivul pentru care Niţu şi colegii săi vor face un tur de forţă este pentru a fi scutiţi de încă o deplasare lungă, dar şi pentru a face economie de bani. „Am vorbit cu echipa din Baia Mare şi a acceptat să jucăm duminică. Astfel vom pleca la Bistriţa, iar după meci vom merge la Baia Mare pentru al doilea meci. Sperăm ca băieţii să nu resimtă oboseala“, a spus Costin Dumitrescu, antrenor principal al jucătorilor de la CS Universitatea. După două etape disputate din noul sezon al Diviziei A, seria B, formaţia din Bănie are două puncte. În prima rundă, CS Universitatea a fost învinsă în deplasare de HC Argeş Piteşti (33-22), iar sâmbăta trecută a obţinut o victorie de moral în faţa uneia dintre echipele valoroase din serie, HCM Făgăraş (33-31).
Cât despre partidele următoare, meciul de sâmbătă cu Bistriţa (ora 11.00) pare la îndemâna studenţilor craioveni. Echipa din Bistriţa este „lanterna roşie“ a clasamentului, cu două eşecuri categorice în acest sezon, iar lipsa banilor pentru transferuri şi-a pus amprenta asupra valorii lotului. În ceea ce priveşte disputa cu HC Minaur Baia Mare, echipă care etapa trecută a învins chiar Bistriţa (scor 36-17), iar în runda inaugurală a trecut de concitadina Extrem Baia Mare (31-23), handbaliştii olteni vor avea mai mult de lucru pentru a obţine un rezultat bun. HCM Baia Mare, CSM Oradea şi Argeş Piteşti sunt cele trei echipe neînvinse după două meciuri disputate în noul sezon.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS