9.8 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportBerbecaru: Avem cea mai bună echipă din istorie

Berbecaru: Avem cea mai bună echipă din istorie

Preşedintele echipei feminine de handbal CS Oltchim, Petre Berbecaru, a declarat că gruparea vâlceană are cel mai bun lot din istorie, devenind foarte greu de învins.
„E drept că Oltchim a avut mereu loturi valoroase, dar gândiţi-vă că până acum câţiva ani nu reuşeam să ne calificăm mai departe de faza grupelor Ligii Campionilor. În acest sezon cred că putem câştiga trofeul. Spun asta pentru că am fost la un pas să jucăm o nouă finală şi în sezonul trecut. Dacă ţineam de cele șapte – opt goluri avans pe care le-am avut în turul cu Gyor, dacă o aveam în retur pe Marija Jovanovic, eu cred că jucam ultimul act. Acum cred că avem cea mai bună echipă din istorie. Stăm bine pe toate posturile şi Oltchim va fi o echipă nu greu, ci foarte greu de învins, fie că vom juca pe propriul teren, fie că o vom face în deplasare“, a declarat oficialul echipei vâlcene, conform Mediafax. Campioana României rămâne la Râmnicu Vâlcea până vineri, atunci când e programată plecarea spre Ungaria, unde Oltchim participă la cel mai puternic turneu al verii, Szabella Cup, alături de Buducnost Podgorica (Muntenegru), Mercator Ljubljana (Slovenia), FTC Rail Cargo Hungaria (Ungaria) şi Rostov Don (Rusia).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS