10.3 C
Craiova
sâmbătă, 11 mai, 2024
Știri de ultima orăSportŞtefan Radu, luat serios la întrebări

Ştefan Radu, luat serios la întrebări

Internaţionalul român Ştefan Radu a fost audiat, miercuri seară, timp de o oră şi jumătate, de procurorul federal Stefano Palazzi din cadrul Federaţiei Italiene de Fotbal (FIGC), în legătură cu gestul asemănător salutului nazist făcut la finalul meciului câştigat de Lazio, 3-1, cu Napoli, în Serie A, din 7 aprilie, din etapa a 31-a din Serie A. Avocatul clubului Lazio, Gian Michele Gentile, a afirmat, înainte de audiere, că deţine imagini care arată că fundaşul nu a făcut acest gest. „Radu nici măcar nu ştie ce înseamnă fascismul. Într-un video de pe Youtube pe care l-am prezentat procurorului, între îmbrăţişări şi felicitări, se vede ce face: Radu salută suporterii, se întoarce, este rechemat şi ridică braţul. Politica nu mai există în vestiarul echipei Lazio de când a plecat Di Canio“, a spus Gentile, conform Mediafax.
Potrivit avocatului, decizia privind o eventuală procedură disciplinară împotriva internaţionalului român va fi luată în 15 zile. „Cred că va primi o amendă. Dar noi am demonstrat cum sunt faptele, sperăm că totul s-a rezolvat“, a precizat Gentile. Radu a ieşit de la audieri fără a face vreo declaraţie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS