22.9 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportPandurii joacă pentru Băcilă

Pandurii joacă pentru Băcilă

Cupa României
Pandurii Târgu Jiu – Sportul Vişina Nouă

Stadion „Municipal“, astăzi, ora 16.00.
Pandurii: Mingote – Pleaşcă, Ad. Rusu, Rada, Al. Vlad – Maxim, Nistor, Cristea – Vranjes, Batin, Brata. Antrenor: Petre Grigoraş.
Vişina: Dragu – Dinu, David, Mihai Daniel, Mihalache – Dumbravă, Glişcă, Bogdan, Butoi – Aria, Priescu. Antrenor: Marius Stoica.
Vor arbitra: C. Popa – C. Florea, G. Neacşu.
 

Fotbaliştii gorjeni îi vor dedica lui Cosmin Băcilă, accidentat grav cu Steaua, aşteptata calificare în optimile Cupei României Timişoreana

Sorţii au fost îngăduitori cu gorjenii. Echipa de Liga I Pandurii întâlneşte acasă, în „şaisprezecimile“ Cupei României, echipa de Liga a III-a Sportul Vişina Nouă, teoretic, un adversar foarte accesibil. „Avem o şansă mare, zic eu de 90%, să trecem mai departe în Cupă. E o diferenţă de două eşaloane şi ar fi o ruşine fantastică dacă nu am reuşi să eliminăm Vişina Nouă. Nu-i subestimăm, dar să fim realişti, diferenţa de valoare există şi, indiferent câţi absenţi voi avea în echipă, va trebui să câştigăm fără probleme şi să ne calificăm“, a declarat Petre Grigoraş.
Tehnicianul se teme doar de o eventuală lejeritate cu care băieţii săi ar putea trata jocul. „Oricând am emoţii, mai mici sau mai mari. Echipele mai slab cotate vin şi-şi dau viaţa pe teren, încercând să demonstreze că au şi ele valoarea lor, iar jucătorii de categorie superioară tratează, de obicei, cu mai puţină seriozitate astfel de partide“, a explicat Grig.
Situaţia lui Cosmin Băcilă, operat ieri la Spitalul Elias din Capitală după dubla fractură, de tibie şi peroneu, suferită în partida cu Steaua, este factorul motivant al pandurilor. „Trebuie să câştigăm meciul de cupă şi pentru Cosmin, să-i facem şi lui o bucurie, să-i dedicăm o victorie după ceea ce a suferit în ultima perioadă. Cred că au fost cele mai urâte momente din viaţa lui. Sperăm ca operaţia să reuşească şi apoi să înceapă cât mai repede perioada de recuperare. Băcilă face parte din familia Pandurilor. Dacă aţi văzut reacţia jucătorilor în momentul accidentării suferite, vă daţi seama ce sentimente au. Uitaţi-vă la Chiricheş! Asta arată ce înseamnă să fii coleg adevărat de echipă, să suferi pentru colegul tău“, a mai spus antrenorul echipei gorjene.

Cu gândul la meciul
cu Astra

Jocul cu Steaua i-a decimat pe panduri. Eliminaţi la Ploieşti, Petre Grigoraş şi secundul Marian Dinu nu vor sta pe bancă la meciul cu Vişina Nouă. Comisia de Disciplină judecă astăzi, de la ora 17.00, cazurile din etapa a şaptea, iar Grigoraş se aşteaptă la clemenţă totală. „Este judecat cazul meu, dacă se poate numi caz. Nici nu ar trebui să se judece. O să văd ce decizie se va lua şi va trebui să respect ce se va decide“. Pintilii, şi el eliminat cu Steaua, are drept de joc în Cupă, dar va fi menajat, iar Cardoso şi Voiculeţ acuză probleme medicale. Doar trei titulari din ultimul joc se vor regăsi şi astăzi în primul „unsprezece“. Petre Grigoraş va folosi această partidă pentru a identifica soluţiile pe posturile rămase descoperite. „Va trebui să suplinim absenţele lui Pintilii şi Băcilă. Sper ca jocul cu Vişina Nouă să mă lumineze în legătură cu potenţialii înlocuitori ai celor accidentaţi şi suspendaţi. Cred că avem suficienţi jucători valizi care să treacă de o echipă de Divizia C. Problema e câţi jucători de bază putem recupera pentru meciul cu Astra. Va trebui să căutăm soluţii pentru a-i înlocui pe cei care nu pot juca şi să putem continua seria rezultatelor pozitive. Asta ne interesează cel mai mult“, a opinat Grigoraş.

Poză cu clasamentul

Pandurii Târgu Jiu ocupă locul trei, după şapte etape disputate în Liga I, poziţie pe care gorjenii speră să o menţină cât mai mult. „Nu trebuie să atârne greu acest loc trei pentru că au trecut doar şapte etape. Trebuie să fie o mândrie că suntem acolo. Putem să facem o poză cu ziarul, să-l păstrăm la catastif pentru viitor, dar să sperăm că vom rămâne cât mai mult pe acest loc. Avem posibilitatea să-l păstrăm pentru că vom juca pe propriul teren şi, matematic, am putea câştiga meciul cu Astra şi pentru încă o etapă am putea să rămânem pe podium, sau chiar să urcăm pe doi, ceea ce ar fi extraordinar“, a spus Grigoraş.

Tudor Gheorghe, suporter al Vişinei

Astăzi, la meciul din Cupă de la Vişina, un suporter de lux al acestui „derbi“ oltenesc va fi Tudor Gheorghe. „Ştiinţa a dispărut, aşa că, deocamdată, m-am reorientat spre o altă echipă din Oltenia, CS Vişina Nouă. Voi fi prezent la meciul cu Pandurii. De ce Vişina? Sunt prieten cu un om deosebit, originar din Vişina, Adi Popescu. Sper să găsesc locuri în tribună! Am găsit eu la Bordeaux, pe când juca Craiova Maxima cu Girondins Bordeaux, aşa că sper să găsesc şi la Târgu Jiu, dacă nu, apelez la Condescu“, a spus inegalabilul menestrel Tudor Gheorghe.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS