10.3 C
Craiova
sâmbătă, 11 mai, 2024
Știri de ultima orăSportBaschetbaliştii tricolori au pierdut ruşinos

Baschetbaliştii tricolori au pierdut ruşinos

Naţionala de baschet masculin a României a fost învinsă la Norrkoping, de reprezentativa similară a Suediei, scor 92-44 (38-21), în a cincea partidă din grupa B a preliminariilor CE (Divizia B). Lipsită de câţiva jucători de bază, aflaţi la Jocurile Mondiale Universitare, naţionala tricoloră nu a făcut faţă nordicilor, care s-au răzbunat la scor, pentru înfrângerea din tur. Numeroasele mingi pierdute, dar şi procentajele scăzute la aruncări au fost fatale pentru echipa antrenată de Carl John Neumann, care a înregistrat al doilea eşec în grupa B. Pentru România au marcat Silvăşan (14 puncte), Căpuşan (7), Jucan (5), Dumitrescu (4), Chetreanu (4), Drăguşin (3), Tudor (2), M. Paul (2), Jakab (2), Toth (1). Suedia şi-a consolidat poziţia de lider al grupei, cu 11 puncte din şase meciuri, urmată de Azerbaidjan (9 puncte, 5 meciuri), România 8 puncte (5 meciuri), Belarus 6 puncte (5 meciuri) şi Albania 5 puncte (5 meciuri). Tricolorii au început preliminariile CE din 2011 (Divizia B) în vara anului trecut, disputând patru meciuri, cu un bilanţ de trei victorii şi o înfrângere (România-Suedia 70-54, Albania-România 74-93, România-Azerbaidjan 86-101 şi Belarus-România 79-80). Luni a început returul partidelor pentru România, următoarele fiind programate astfel: România-Albania (joi, la Bucureşti), Azerbaidjan-România (duminică) şi România-Belarus (24 august, la Cluj). Obiectivul tricolorilor este de a se clasa cât mai bine în grupa preliminară, în vederea tragerii la sorţi pentru ediţia din 2013, de când nu vor mai exista două divizii valorice continentale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS