10.3 C
Craiova
sâmbătă, 4 mai, 2024
Știri de ultima orăSportGugu, de negăsit în Craiova

Gugu, de negăsit în Craiova

Costinel Gugu, jucător legitimat la Universitatea, a fost convocat la echipa naţională de tineret, dar nu s-a prezentat. Impresarul Ana-Maria Prodan a declarat ieri că ar fi trebuit să meargă cu Gugu în Germania, dar nu a reuşit să dea de jucător. „Gugu nu mai răspunde la telefon, nici prietena lui nu mai răspunde. Copilul mi-a zis că aşteaptă să-l sune Giovani Becali. Am zis că poate vrea Giovani să-l ducă undeva, dar să nu se prezinte la naţională? Nu cred că agenţii Becali sunt atât de inconştienţi încât să nu-l lase pe Gugu la naţională.
L-a sunat Mititelu să meargă la antrenament, iar el mă suna disperat pe mine să mă întrebe ce face. Eu i-am zis că n-are rost să mai meargă la antrenamente. Ieri (duminică – n.r.) trebuia să fie la Energie Cottbus, dar nici familia nu ştie de el. Eu îi sun pe membrii familiei, ei îmi spun că nu ştiu şi că sunt disperaţi. Cred că sunt 30 de oameni care-l caută în Craiova şi în jurul Craiovei“, a spus Prodan la Sport.ro. „Habar n-am unde este Gugu, nici mie nu-mi mai răspunde la telefon. Doamne fereşte să fi păţit ceva şi sunt consternat să mă uit cum impresarii îşi scot ochii între ei şi se bat pe Gugu. Oricum, le transmit pe această cale să-şi ia gândul de la Universitatea Craiova“, a declarat Mititelu pentru ProSport.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

19 COMENTARII