10.3 C
Craiova
sâmbătă, 11 mai, 2024
Știri de ultima orăSportHandbaliştii români sunt optimişti înainte de dubla cu Lituania

Handbaliştii români sunt optimişti înainte de dubla cu Lituania

Echipa naţională de handbal masculin a României va întâlni astăzi, în deplasare, Lituania, într-un joc de calificare la Campionatul European din 2012. Partida va începe la ora 18.30 şi va fi transmisă în direct la Sport.ro. Returul este programat duminică, la Constanţa.
Înainte de plecarea spre Vilnius, selecţionerul României, Vasile Stângă, s-a arătat optimist: „Lituania este o echipă bună, care a arătat că ştie handbal. Este o dublă destul de grea, mai ales primul meci din deplasare. Noi mergem încrezători să facem un meci bun şi să câştigăm, cu toate că nu ne putem baza pe serviciile lui Popescu, care este accidentat. Lotul este cel pe care mi l-am dorit. Am renunţat doar la trei jucători din lotul de la Mondial, Iulian Stamate, Ionuţ Georgescu şi Alexandru Sabou, deci nucleul a rămas cam acelaşi. Am vizionat meciurile Lituaniei cu Spania şi Croaţia şi pot spune că au o apărare foarte puternică, un portar foarte bun, care joacă în campionatul Elveţiei, deci este o echipă bună. Eu sper ca băieţii să trateze meciul serios şi să arate că a meritat să participăm la Campionatul Mondial“.
Tricolorii fac parte din grupa a II-a, unde ocupă ultimul loc după înfrângerile înregistrate în faţa Croaţiei şi Spaniei.
Lotul României cuprinde jucătorii: Ionuţ Ciobanu şi Bogdan Pralea – portari, Gabriel Florea (Energia Târgu Jiu), Chike Onyejekwe, Valentin Ghionea, Laurenţiu Toma, Alexandru Stamate, Alexandru Şimicu,  Georgică Cântec, Daniel Mureşan, Bogdan Criciotoiu, Alexandru Csepreghi, Cristian Fenici, Marius Novanc şi Dan Savenco.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU