10.9 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportDina nu-şi găseşte locul nici la satelit

Dina nu-şi găseşte locul nici la satelit

Lăsat pe drumuri de Universitatea, Mihai Dina se antrenează de două zile singur, aşteptând o ofertă pentru a se transfera la o altă echipă.

Julius Wobay şi Mihai Dina au părăsit cantonamentul de la Govora, la momentul respectiv spunându-se că vor ajunge la echipa lui Mircea Rednic, Khazar Lankaran. Până la urmă, doar leonezul a ajuns în Azerbaidjan, „Dinel“ întorcându-se printre juveţi după ce „Puriul“ a dezvăluit că şefii săi nu mai vor alţi români la echipă. Mihai Dina a găsit însă uşa închisă, patronul Adrian Mititelu anunţând că jucătorul, pe care l-a lăudat de nenumărate ori, nu mai are loc printre alb-albaştri. Ba mai mult, a lăsat să se înţeleagă că ar fi avut loc un nou conflict între el şi Nicolo Napoli. „Dina nu va mai ajunge la Lankaran. Nici la Universitatea nu va juca în acest retur. Au fost acele probleme între el şi Nicolo, au fost unele discuţii şi acum, aşa că am decis de comun acord să meargă împrumut până la vară la o echipă de prima ligă. Urmează să stabilim zilele următoare echipa la care se va duce“, a precizat Mititelu. După a doua descălecare a lui Nicolo Napoli în Bănie, între italian şi Mihai Dina a avut loc un schimb de replici deloc elegant, din care, în cele din urmă, jucătorul a ieşit cel mai „şifonat“.

Bujor, pe pile
la Ştiinţa?

Mihai Dina s-a aflat pe lista Universităţii pentru plecarea în Antalya, însă în ultimul moment a fost dat jos din autocar. Există voci care susţin că prin această mutare i s-a făcut loc în lotul alb-albastru lui Vlad Bujor. Sunt însă şi persoane care spun că Bujor se afla deja pe lista Ştiinţei pentru Turcia. Cert este că Vlad Bujor este impresariat de Anamaria Prodan, soţia lui Laurenţiu Reghecampf, actualul manager sportiv al Craiovei. După ce l-a plimbat pe Vlad Bujor pe la Mersin (Turcia), apoi nu a putut să-l convingă pe Rednic să-l ia la Lankaran, Anamaria Prodan a reuşit să-i găsească un loc călduţ la Craiova fostului atacant de la Poli Iaşi.
„Mihai Dina este distrus. Nici el nu ştie ce va face în continuare. Este foarte supărat. S-a antrenat cu echipa a doua, dar nu cred că sunt formaţii care se interesează de el. Nu poate fi o afacere la ora asta pentru Universitatea Craiova. Nu ştiu dacă Mititelu va lua măcar 100.000 de euro pe Dina. Probabil, dacă nu se rezolvă cu vreo echipă, va fi dat împrumut sau va fi lăsat liber de contract. Să vedem însă dacă va fi de acord să renunţe la salariile care le mai are de luat“, spuneau recent surse apropiate fotbalistului. În ultimele două zile, Mihai Dina nu s-a mai prezentat nici la antrenamentele „satelitului“, preferând să se pregătească singur, la stadion şi la sala de forţă, în aşteptarea unei rezolvări favorabile a problemei sale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

13 COMENTARII