14.4 C
Craiova
vineri, 17 mai, 2024
Știri de ultima orăSportForminte antrenează italience

Forminte antrenează italience

Fostul antrenor coordonator al lotului naţional olimpic feminin de gimnastică al României, Nicolae Forminte, se află în discuţii „avansate“ pentru a accepta un post de consilier al directorului tehnic al Federaţiei italiene de gimnastică. Abia venit acasă, la Constanţa, pentru Sărbătorile de iarnă, Forminte a declarat că, în prezent, lucrează la Cesena, unde se ocupă de coordonarea tehnică a pregătirii gimnastelor din Regiunea Emilia Romagna. „Îmi lipseşte ceea ce am lăsat aici, în România, fără voia mea. În schimb, am scăpat de grija zilei de mâine, din punct de vedere financiar. Aşa cum am mai spus, sunt un antrenor scump. Cred că tot ceea ce am realizat şi cartea mea de vizită mă îndreptăţesc să-mi susţin valoarea. Nu mai am 20 de ani, ca să spun că sunt la început de drum“, a spus Forminte pentru Agerpres. Nicolae Forminte a vorbit şi despre pregătirea lotului român de gimnastică, afirmând că sportivele noastre nu se simt nicăieri mai bine decât la Centrul Olimpic din Deva. „Locul lotului este în cea mai bună sală din România. Iar cea mai bună sală de pregătire din ţară este la Deva“, a punctat Forminte, nefiind de acord cu faptul că lotul de senioare se pregăteşte în prezent la Izvorani, sub conducerea Marianei Bitang şi a lui Octavian Bellu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS