16.5 C
Craiova
marți, 14 mai, 2024
Știri de ultima orăSportIleana Dobrescu, nr. 1 la CSM Craiova

Ileana Dobrescu, nr. 1 la CSM Craiova

Clubul Sportiv Municipal (CSM) Craiova a anunţat ieri clasamentul pe 2010 al celor mai buni zece sportivi. Prima poziţie este ocupată de Ileana Dobrescu, sportivă care practică luptele libere sub îndrumarea lui Petre Banciu. Performanţele Ilenei în acest an sunt locul cinci la Campionatul Mondial de juniori, locul şapte la Campionatul European de juniori, titlul de campioană naţională şi medalia de argint la Cupa României. Podiumul este completat de doi atleţi, Marius Ionescu (locul patru cu echipa României la Cupa Europei – Liga I, participant la Campionatul European, triplu campion naţional) şi Alexandru Ghinea (locul patru cu echipa României participantă la Cupa Europei – Liga I, unde a câştigat cursa de 3.000 m obstacole, un titlu naţional şi două medalii de argint la campionatul naţional). Ionescu este pregătit de Cătălin Geapana, iar Ghinea de către profesorul Horia Ştef. Locul patru în clasament este ocupat de judoka Amalia Doană (dublă medaliată cu bronz la Campionatul Balcanic, dublă campioană naţională la juniori, antrenor Mihai Voinea), pe poziţia a cincea se află atleta Georgiana Enache (locul doi la Campionatul Balcanic juniori I, dublă campioană naţională la juniori I, bronz la CN pentru tineret, antrenor Sebastian Ştef).
Locurile şase şi şapte sunt împărţite de două şahiste, ambele pregătite de Adrian Georgescu. Ioana Stanciu a obţinut în 2010 medalie de argint la Campionatul Balcanic (juniori, echipe), locul I la CN (juniori, echipe), locul I la CN (copii) şi locul III la CN Copii. Colega sa, Andreea Cosman, are medalie de bronz la Balcaniada de juniori I (echipe), medalie de aur la CN (juniori 3, echipe) şi la CN juniori 3 individual, dar şi locul doi la CN juniori 3.
Pe locul opt se găseşte atletul Dănuţ Ceici, elevul lui Mihai Chelariu realizând în anul care se va încheia în curând următoarele rezultate: locul patru cu echipa României participantă la Cupa Europei – Liga I şi două medalii de bronz la Campionatul Naţional (seniori). Aruncătorul Cosmin Sorescu se află pe locul nouă, elevul lui Mircea Călin obţinând anul acesta două titluri naţionale la seniori. Pe locul zece se află pugilista Anca Vlad (antrenor Vasile Fântână), medaliată cu aur atât la CN (senioare), cât şi la Cupa României (senioare).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS