29 C
Craiova
sâmbătă, 1 iunie, 2024
Știri de ultima orăSportDuţescu a câştigat „Turneul Campionilor“

Duţescu a câştigat „Turneul Campionilor“

În apropierea Zilei Naţionale a României, la Alba Iulia s-a desfăşurat „Turneul Campionilor“ la tenis de câmp pentru tenismenii veterani (peste 35 de ani), la dublu. Competiţia, care face parte din calendarul Federaţiei Române de Tenis (FRT), a adunat la start sportivi grupaţi pe trei categorii de vârstă, +35 de ani, +50 de ani şi +60 de ani. Trofeul la categoria +50 de ani a revenit unei perechi oltene, formată din craioveanul Dan Duţescu şi Dan Diana (Slatina). Cei doi porniseră turneul ca favoriţi principali, iar în finala disputată duminică, în sala de sport a Şcolii Generale „Vasile Goldiş“ din Alba Iulia, au depăşit perechea Deac (Cluj) / Hondre (Baia Mare), în trei seturi, scor 3-6, 7-6, 6-2.
În semifinale, Dan Duţescu şi partenerul său au trecut de perechea Chezan (Baia Mare) / Lungeanu (Bucureşti), scor 7-6, 6-2. În grupă, tenismenii olteni au susţinut trei partide, câştigându-le pe toate cu scorul de 2-1.
„Sincer, ne propuseserăm să câştigăm trofeul. Eram favoriţi principali din cele opt echipe participante, conform clasamentului făcut după punctele obţinute la turneele din acest an, dar pot spune că a fost o competiţie disputată, cu scoruri strânse. Rar au fost echipe care s-au impus cu 2-0. Noi am câştigat cu 2-0 la seturi în semifinală, în faţa unei perechi foarte bune, clasată în ITF, dar scorul nu reflectă realitatea din teren. Au fost ghemuri care s-au câştigat la avantaj. În finală, care s-a întins pe durata a două ore şi 45 de minute, am întâlnit o echipă pe care o mai înfruntasem şi în grupă şi o depăşisem cu 3-1“, a menţionat ieri Dan Duţescu. Proaspătul câştigător al „Turneului Campionilor“ la veterani şi partenerul său au fost recompensaţi de organizatori cu diplome, cupe, medalii cu tricolorul, dar şi premii în bani. Perechea Duţescu/Diana încheie anul competiţional în forţă, după ce mai câştigase în 2010 alte cinci turnee în ţară, dar a ajuns şi până în semifinale la turneul internaţional de la Mamaia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII